Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe matcaliterara.ro
Îmi amintesc perioada de dinainte să mă apuc să scriu, când doar mă documentam și visam, scriam în gând, când aveam permanent gândul ăsta, că va ieși o carte mare. Știam sigur că va ieși o carte mare, pentru că, documentându-mă din volume istorice, găsisem o mulțime de persoane care au existat în realitate, pe care mi le notasem ca personaje secundare. Sunt toți acei oșteni ai Chiajnei, toți trădătorii lui Petru Rareș, trădătorii lui Mircea Ciobanu, toți aceștia sunt documentați, au existat. Nu cu poveștile așa bogate cum le-am scris eu – de multe ori nu li se știe decât numele. Toate poveștile acelea sunt imaginate de mine, dar știam clar că va fi o carte mare și știam că trebuie să-mi asum acest risc, pentru că în capul meu înflorea povestea, îmi era foarte drag să stau în povestea aceea și îmi spuneam: „Foarte bine! Dacă n-o să vrea nimeni s-o publice și dacă nimeni n-o să citească această carte, eu tot o s-o scriu!” Pentru că deja nu mai voiam să plec din lumea aceea în care intrasem. Intri ca într-o fântână, iar eu nu voiam să mai plec de acolo. Mi-am asumat acest risc pentru bucuria de a vizita vreme de trei ani acea perioadă.
Citeste mai multîn România literară, nr. 12/2024
Imaginea unei lumi care este copleșită și răvășită de un război civil cronicizat este ceea ce dezvăluie de la primele pagini romanul La Caracas va fi mereu noapte (cu titlul original La hija de la española) de Karina Sainz Borgo. Chiar dacă pe alocuri necredibil, cu scene parcă voit exagerate sau secvențe de text care alunecă într-un lirism patriotard, romanul captează atenția cititorului printr-un ritm narativ alert. Romanul are toate calitățile unui bestseller, ceea ce justifică atenția care i s-a acordat din partea publicului, fiind bine primit și de critica literară străină.
Citeste mai multîn România literară, nr. 12/2024
Trebuie spus că de departe avem aici cea mai bună evocare ficțională a poetului latin pe care am citit-o, dincolo de reflecțiile cu privire la rosturile poeziei reflectate de raissoneur-ul cu nume similar cu al autorului, dincolo de decupajul atât de viu al unei lumi romane versus sălbăticia lumii euxine. Acest roman specular cu trei fețe, un roman de aventură, unul autobiografic cu parfum existențialist și unul al unei biografii ficționalizate este unul dintre cele mai bune ale anului 2023.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3 (1703)
Regele din Bissap confirmă o scriitoare pe deplin formată, cu o experiență de viață aparte, capabilă de a conferi noi profunzimi unor realități distincte, deseori voit separate și luate de-a gata, dar care pot fi aprop(r)iate prin conștientizarea importanței culturii și a punților pe care culturile ancestrale încă le pot ridica deasupra prăpăstiilor identitare. Joncțiunea dintre covorul oltenesc și sacrul Ndop realizată de protagonista Danielei Ulieriu trădează un mesaj de puternică rezonanță: „Înțelepciunea populară e rezultatul vieții de zi cu zi, al experienței de a supraviețui și de a merge înainte, experiență mai mult sau mai puțin fericită, dar plină de tâlc și de umor. Din care fiecare înțelege exact cât merită.”
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3 (1703)
Prin topirea elementelor de metafizică întâlnite de obicei în romanele de idei și de intrigă specifică opurilor polițiste, Liviu Diamandi izbutește o proză de atmosferă centrată pe contrastul dintre lumină și întuneric, prim-plan și fundal, aparență și esență, marcat de o scriere hipnotică, flancată deloc întâmplător de motto-uri preluate din emblematica High by the Beach a Lanei del Rey.
Citeste mai multîn Cațavencii
Într-o mică parabolă din categoria ambiguă a romanului scurt sau a nuvelei multilateral dezvoltate, Moni Stănilă scrie despre întoarcerea omului la cele fruste, neatinse de civilizație. Mi-am amintit, citind cartea, de poezia arheologică a lui Ion Gheorghe, vânătorul de origini de tot soiul, dar și de perioada semănătoristă a lui Sadoveanu. Asta la prima vedere, fiindcă dacă încerci să așezi într-o direcție literară de azi acest bizar roman descoperi un energic neoexpresionism de vârf de munte, printre insule de realism, într-un cocktail în care esențializarea capătă – voluntar au ba – accente parodice.
Citeste mai multÎn Revista Vatra
Roman al limitei, al familiei și feminității, meditație asupra istoriei, a cărei devenire e privită în cheie stoică – ea se transformă, dar în esență rămâne aceeași, „ca un șarpe care își schimbă pielea de atâtea ori în timpul vieții, rămânând același animal” (p.173), Linia Kármán încheie strălucit o trilogie, reconfirmând o romancieră de cursă lungă, una din cele mai bune din generația douămiistă. Andreea Răsuceanu aduce un insolit suflu spectral, de realism magic în literatura noastră, iar prin felul în care știe să respire istoria și să reînvie secvențe temporale de mult apuse, e o discipolă – poate singura – a Gabrielei Adameșteanu, ale cărei lecții și le-a însușit temeinic. Mai trebuie notate autoficțiunea atât de cursivă din prima parte, discursul de transă din partea a III-a, aparținând unei Sofi muribunde, aflate în comă, amintind de tehnica de extracție faulkneriană a Ioanei Nicolaie din Cartea Reghinei și iată că ne aflăm, cu Linia Kármán, în fața uneia din cele mai bune sinteze a tendințelor prozei actuale autohtone.
Citeste mai multpe citestema.ro
Respiră! duce bine şocul de la început, pentru că din când în când Mihai Radu mai suflă în foc printr-o serie de momente care nu te lasă indiferent. Există şi accente de comedie neagră, şi situaţii pe care e greu să le înţelegi în relaţia victimă-călău, însă Mihai Radu conduce bine un text care nu doar că te ţine captiv, ci te şi provoacă la unele întrebări cu privire la lumea de azi, la semnificaţia nimicurilor cărora le dai importanţă fără să merite şi la cât de multe lucruri cu adevărat valoroase se pierd în noianul de informaţii goale.
Citeste mai multpe booknation.ro
Animal pe moarte este nu doar o poveste despre iubire și moarte, ci și o meditație profundă asupra condiției umane și a complexității vieții însăși. Cartea dramatică oferă o călătorie emoționantă și profundă în inimile și mințile personajelor, provocându-ne să reflectăm asupra propriilor noastre experiențe și trăiri în fața efemerității vieții.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 1-2
Mica mea inimă de om singuratic (Polirom, 2019), unicul roman al lui Vlad Drăgoi, e ca un atac de panică întins pe 200 de pagini, un roman atașant ca un serial care te obligă să faci binging – nu adormi până nu-l termini, un roman cu un final superb, după care atât cititorul, cât și naratorul se pot așeza în sfârșit liniștiți să-și tragă răsuflarea.
Citeste mai mult