Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
În tot, Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu este o biografie convingătoare, care readuce la viață o scriitoare care s-a bucurat de un succes imposibil astăzi. O biografie care te pune pe gânduri și te face să-ți reconsideri opinia despre relația scriitori canonici-scriitori comerciali. Și, last but not least, te face să recitești romane polițiste de calitate.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
Ce am învățat de la Graham Greene este o carte cu siguranță foarte bună. De altfel, termenul nu are nimic de a face cu scala valorică a volumului în sine, el transcriind mai degrabă un viciu de interpretare, care are o mult prea mică implicație în felul în care Gorzo reușește să-și deconstruiască vulnerabilitățile. Deși uneori cade într-un descriptivism ușor sufocant, inconsecvențele din construcția cărții nu deranjează, devenind o reacție firească generată de necesitatea acceptării și înțelegerii unei traume, care nu este tratată după rețete prefabricate de self-help, ci printr-o sinceră asumare.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
Mai puțin decât dragostea este un roman „de idei”, chiar tezist pe alocuri, pe care autorul are inteligența de a-l ascunde în spatele unei povestiri bine conduse, din care nu lipsește suspansul și care îl ține adesea pe cititor cu sufletul la gură. De recuzita romanului „de idei” ține și modul de construcție a personajelor, care nu se mai caracterizează prin acea diversitate pe care o semnalam (cel puțin în privința celor feminine) în Cornul inorogului. De data aceasta, eroinele și eroii lui Bogdan Crețu se raportează la câteva arhetipuri: zeița, mama (care este doar o altă versiune a zeiței) și torționarul.
Citeste mai multpe citestema.ro
O carte pentru cei care nu se feresc să pătrundă în adâncurile sufletului, acolo unde tenebrele rod în tăcere. Proza poetică și introspectivă a lui Stefánsson este de o frumusețe rară și dureroasă. Romanul lui nu doar se citește, ci se simte ca un vânt islandez: odată ce ți-a intrat în suflet, nu mai poți fi la fel.
Citeste mai multpe booknation.ro
Știu că am ajuns târziu la cărțile Gabrielei Adameșteanu, dar ce încântare, ce deliciu, de ce plimbare încântătoare am avut parte printr-un București necunoscut mie, postbelic și demult dispărut, la braț cu Vica, eterna optimistă și luptătoare, prototipul de babă grobiană care denaturează adevărul în funcție de starea emoțională și nevoia de moment, femeia pentru care actualizarea și împrăștierea bârfei au rămas singurele bucurii ale vieții, singurul mod în care simte că este încă implicată în comunitate și în care poate suporta singurătatea. Povestea nu se rezumă doar la o dimineață pierdută, ci se raportează la o întreagă lume sufocată și jertfită pe altarul comunismului. Perspectivele din care este redată cartea sunt reprezentate de câteva voci din medii diferite și cu stiluri total opuse, de altfel modul de prezentare al fiecărui personaj în parte este foarte migălos construit și pliat pe personalitate și educație.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro, 26 martie 2025
Comparat cu O dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu, deși desfășurarea acțiunii este plasată cu precădere în ultimul deceniu, romanul Simonei Goșu cuprinde elemente de scenografie, arhitectură, patrimoniu și geografie a Bucureștiului, dar și aspecte ale vieții cotidiene mai familiare cititorilor de astăzi. Simona Goșu are un stil de scriitură aparent simplu, vivace, dialogal, tensionând în crescendo tematicile din structura romanului. Totul se unește într-o matrice literară fină, delicată și, totuși, forte, frustă, cu directețe a mesajelor. Firul narativ este construit pe mai multe registre afective și intelectuale, conștiente și chiar inconștiente ale personajului principal, dar cuprinde gama largă a personajelor secundare.
Citeste mai multpe alecart.ro, 26 martie 2025
Romanul lui Murakami reprezintă un hipnotic experiment de gândire asupra rolului propriei minți în a decide modul în care fiecare dintre noi percepe realitatea înconjurătoare. Între „țara aspră a minunilor” și „capătul lumii”, cititorului îi este permis să își imagineze o colecție de lumi alternative, în care regulile specifice celor două extreme se contopesc, se îmbină și se despart în diverse grade, ca apele Râului ce traversează prin mijlocul Orașului. Dispărând în adâncul unui vârtej ce reprezintă singura scăpare de îmbrățișare a neantului care cuprinde toți locuitorii Orașului, Râul poate fi deopotrivă interpretat drept Styx-ul ce separă lumea celor vii de a celor morți, sau ca Lethe, din apa căruia toți cei ce beau își pierd amintirile vieții anterioare. Finalul într-o anumită măsură deschis al romanului e o invitație la a continua acest experiment de gândire cu îndrăzneală și convingerea că, oriunde ar putea duce, deznodământul ce așteaptă ascuns între faldurile minții celui ce se angajează într-o asemenea călătorie e tulburător și poate chiar șocant.
Citeste mai multîn România literară, nr. 13/2025
Cronică scurtă a unei lumi amorale îngropate parcă pentru totdeauna în zăpadă, tăcere și frig, romanul lui John Banville deține toate atuurile unei cărți captivante. E o carte de literatură adevărată, desigur, nu doar un roman polițist.
Citeste mai multpe vorbitorincii.ro
Nu o să spun mai mult despre subiectul cărții, mă voi referi, în schimb, la toate senzațiile care m-au încercat în timpul lecturii. Și nu au fost deloc puține. Am înțeles mai bine cum poate să transforme un regim dictatorial o țară frumoasă și m-am îngrozit. Am conștientizat pentru a mia oară că nu există nimic mai groaznic pe acest pământ decât războiul în toate formele pe care acesta le poate căpăta.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 3 (418)/2025
Apariţia Jurnalului lui Paul Cornea (Ediţie îngrijită, note şi indice de Petruş Costea. Cuvânt înainte de Mihai Zamfir, Editura Polirom, 2024) este evenimentul editorial al anului trecut. Mihai Zamfir consideră că jurnalul fixează „momente memorabile” ale istoriei personale, dar şi ale istoriei „mari”, printr-o percepţie fascinantă şi mereu vie a lumii, a oamenilor şi a întâmplărilor, dar şi prin atracţia ideilor, disponibilitatea, curiozitatea intelectuală şi sinceritatea liminară. (…) Jurnalul lui Paul Cornea este, cu adevărat, un eveniment editorial al ultimilor ani, prin amploare, fascinaţie a efemerului, anvergură ideatică, stil elegant şi erudiţie calm resorbită în textul confesiv.
Citeste mai mult