în Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025

De fapt, cartea apărută la Editura Polirom, în 2008, în traducerea Ilenei Cantuniari, este un discurs vibrant despre succes și eșec, despre școală și familie, bucurie și amărăciune ori despre solitudine și sociabilitate și fenomenele de marginalizare și incluziune. Cu toate acestea, cartea ca o „magmă de cuvinte” topește antagonismul de orice fel; astfel, autorul francez analizează un deceniu de viață – din februarie 1959 până în septembrie 1969 – și face bilanțul propriei deveniri: „loaza în profesor, analfabetul în romancier”. (…) Recapitulând, romanul lui Daniel Pennac înfățișează, într-o manieră retrospectivă, traseul ajungerii personajului-narator, Pennacchioni, la maturitatea biologică, psihologică și profesională. În esență: de la „o loază veselă” la „un profesor intrat în funcțiune”. Așadar, poate fi Necazuri cu școala înțeles ca un Bildungsroman atipic ca viziune și colocvial ca stil?