Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Obervator cultural, nr. 1281
Ken Kesey este un personaj ilustru din istoria literaturii, renumit atât pentru abilitățile scriitoricești, cât și pentru stilul neconvențional de viață. Ca membru al generației Beat, Kesey militează pentru libertare, individualitate, explorare spirituală și autoexpresie, valori pe care le putem întâlni în multe dintre textele lui. Experiențele personale servesc adesea ca sursă de inspirație: În cazul Zborului, punctul de plecare al romanului este chiar experiența lui Kesey ca subiect de test în Proiectul MKUltra. (...) Zbor deasupra unui cuib de cuci se dezvoltă într-o meditație profundă asupra curajului și prețului acestuia. Este o carte fascinantă, cu un stil unic și un mesaj valoros despre ușurința cu care persoanele vulnerabile ajung să fie victime ale abuzului. Datorită acestor motive, consider că Zbor deasupra unui cuib de cuci este o carte pe care toată lumea ar trebui să o citească.
Citeste mai multîn ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE A. D. XENOPOL, Tomul LXII, 2025
"Cartea lui Marius Turda ar trebui promovată și mai mult în spațiul universitar, în spațiul public, în general, pentru că, dacă ar fi citită de un număr din ce în ce mai mare dintre noi, poate că o seamă dintre contururile eronate ale ideologiilor identitare, extremiste, rasiste și xenofobe, care marchează astăzi scena politică românească, ar fi măcar puse sub semnul întrebării, dacă nu eliminate..." (Laurențiu Vlad)
Citeste mai multîn revista Neuma, nr. 9-10
Hanna Bota ne demonstrează, o dată în plus, că realitatea rămâne principala sursă de inspirație a autorilor de ficțiune, fie că e vorba, în cazul de față, de aspecte ale vieții sociale și ale celei domestice în comunism, de migrația dinspre și înspre România (este, poate, cel dintâi roman care tratează fenomenul migrației dinspre Orientul Îndepărtat spre România), de relația dintre părinți și copii ori de problemele adolescenților. Deși mai compact decât romanul anterior, Să spui sau să nu spui trădează apetența autoarei pentru dilatarea spațiului și a timpului acțiunii, care începe în anii celui de-al Doilea Război Mondial (sub semnul unui viol ce va inaugura seria secretelor de familie) și continuă până în zilele noastre, purtându-ne din Moldova în Ardeal și din Ardeal până în Germania, Statele Unite, Italia și retur.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1280
Eram la finalul unui eveniment în Milano când un bărbat s-a apropiat de mine și mi-a spus că ar trebui să scriu despre mărgelele de sticlă venețiene. Când l-am întrebat de ce, el mi-a răspuns că mărgelele acestea sunt făcute de femei, iar poveștile lor sunt foarte interesante. Mi-a oferit și câteva cărți pe tema aceasta, pe care le-am păstrat și, ani mai târziu, când le-am recitit, i-am dat dreptate că e o idee bună de carte. (...) Unele cercetări se bazează în special pe lectură, altele sunt legate de un loc sau de o practică. De pildă, Sticlăreasa a fost o combinație între ambele. A trebuit să învăț să confecționez mărgele de sticlă pentru a putea scrie despre ele. Într-o după-amiază, am încercat chiar și suflatul sticlei, doar pentru a înțelege cum se simte, iar prezența la Veneția și Murano mi-a permis să absorb atmosfera acelui spațiu.
Citeste mai multîn revista Neuma, nr. 9-10
Din galeria întâlnirilor mele se impune prin anvergura personalității sale și prin modul în care trăiește cultura prin fiecare acțiune, Hanna Bota. Prezența ei mă convinge înaintea oricărei bibliografii. Îi admir curajul de a merge spre comunități îndepărtate și bucuria de a apropia lumi diferite, fie fizice, fie interioare. Îi simt originalitatea în modul de a se conecta cu oamenii, în atenția la detaliu și în delicatețea prin care dă sens faptelor. La această forță contribuie, în opinia mea, și traseul ei prin două spații care cer multă dăruire, sala de clasă și salonul de spital, unde și-a exersat răbdarea, apropierea și respectul pentru vulnerabilitate. De aici răsare femeia puternică din cărțile sale: lucidă, caldă, capabilă să dezvolte alte vieți și perspective. Spiritul ei explorator și determinarea sunt evidente în experiența sa de o lună în Arhipelagul Vanuatu din Pacificul de Sud, o imersiune transformată în cartea Ultimul canibal și, mai profund, într-o etică a întâlnirii cu celălalt. Hanna Bota leagă experiențe într-o hartă coerentă. Ea crede în puterea imperfecțiunii care crește și dă formă vieții; îmbracă această filozofie în gesturi concrete și conversații care luminează. Ca antropolog de teren, cartografiază spații vii; ca scriitoare, deschide alte spații pentru sens și semnificație.
Citeste mai multpe citestema.ro
(...) dacă ar fi să ofer un motiv sau două să-i dai o șansă, aș spune că e o carte care nu-ți irosește timpul, se citește ușor și are o candoare pe care eu însumi o caut adesea în literatura românească.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Dacă Edward Said, faimosul profesor de la Columbia, oferea, prin al său Orientalism, o altă perspectivă asupra relației istorice dintre Orient și Occident, tânăra prozatoare Isabella Hammad ne livrează o emoționantă narațiune plecând de la datele intrinseci, identitare ale comunității palestiniene căreia îi aparține. (...) Scriitura este una de mare finețe și ne oferă șansa de a descoperi o realmente prozatoare din clasa Elif Shafak sau Azar Nafisi.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Profesoară de literatură franceză și fiica lui Ion Caraion, Marta Caraion reconstituie pe filieră maternă, pornind de la mărturia păstrată pe casete a Valentinei și oferită jurnalistului disident Ion Solacolu, nu doar istoria unei familii, ci și legătura acesteia cu un episod firav documentat în istoriografia românească (spre deosebire, de pildă, de pogromurile de la Iași și București): genocidul evreilor din Transnistria, petrecut între octombrie 1941 și primăvara lui 1942.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Nu m-am întrebat care e povestea picturilor lui Claude Monet decât mai târziu, odată cu povestea care avansează. Reflecţia trebuie să se integreze firesc poveştii, nu invers. Dacă cititorul o să afle câte ceva despre Claude Monet, Saint Exupéry sau Rwanda foarte bine, dar lucrul cel mai important este să spui o poveste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Sunt cărţi în care imaginarul e mai puternic. Şi sunt cărţi în care documentarea preia ştafeta, precum ultimul meu roman apărut în Franţa, Les ombres du monde/Umbrele lumii. Genocidul din Rwanda împotriva etnicilor Tutsi a presupus o bună documentare. Partea realului e mare. În Code 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?, am citit cărţi despre Saint Exupéry şi am recitit Micul prinţ. Încerc să ţin un echilibru între cele două, imaginaţie şi documentare. Desigur, important este ca documentarea să nu se vadă, iar cititorul să se lase purtat de poveste.
Citeste mai mult