Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Suplimentul de cultură, nr. 796,
De la Cruciadele văzute de arabi și până la Naufragiul civilizațiilor au trecut mai bine de 30 de ani. Vorbim de niște decade foarte agitate și încărcate în evenimente ale unei lumi aflată parcă mai mult ca niciodată într-un real pericol de extincție. Amin Maalouf își conservă luciditatea și o însoțește cu un simț fantastic al detaliului. Este remarcabilă capacitatea lui de a da exemple la care nici nu te-ai fi gândit, detalii despre populații de care nu ai avut habar, nu ai citit un rând până acum. Reafirm ce spuneam mai sus: deține o capacitate de sinteză care îl așază în rândurile eseiștilor de top din toate timpurile.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 796
Căderea e un palimpsest în care textul vechi cred că l-a acaparat pe cel nou. Și asta, fără dubiu, dă valoare cărții, oricărei povești adevărate și celui care a scris-o: să înțelegi că ea a mai fost spusă și să recunoști acest lucru. (…) Căderea (care inițial s-a chemat Templul) e o scriere apocrifă, cu origine nesigură, mai exact. Asta, vrei, nu vrei, îi dă o aură misterioasă și da, mistică. Misticismul ei însă nu vine neapărat din încercarea de a o înscrie într-o formă a cabalei literale numită temurah, permutări ale literelor alfabetului ebraic în nevoia de a încifra un mesaj sau de a-i da sensuri noi (cuplul „primordial“ Martin – Ana văzut prin poveștile celorlalte trei cupluri), ci din conținutul ei asumat – e cartea zidirii înăuntru a oricăruia dintre noi, evreu sau neevreu.
Citeste mai multpe libertatea.ro
Dan Lungu s-a clasicizat deja, a reuşit să facă şi politică, devenind senator USR. Din această experienţă iese un roman cu umor trist.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Textul lui Gheo e singular în seria narațiunilor despre copilărie/adolescență în comunism, fiindcă aduce în discuție o zonă din România (de la granița cu Iugoslavia) cu cel mai intens trafic de bunuri culturale și produse culturale din Occident – și, probabil, una dintre cele mai „occidentalizate” din România comunistă, cel puțin la nivelul bunurilor materiale. În linii mari, textul lui Radu Pavel Gheo ne spune povestea mirajului occidental (pe fondul căruia se naște ideea emigrării în SUA) printre copiii și adolescenții din România comunistă, fascinație care la finele primei tinereți e materializată prin punerea în practică a unui plan de evadare din țară pentru a ajunge, în cele din urmă, în societatea transatlantică.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Ceea ce pare a fi la o primă vedere un roman epistolar, este o colecție de amintiri, unde scrisoarea devine pretext al confesorului pentru introspecție. Adrian Doltu, personajul principal al cărții, relevă pe parcursul a douăzeci și una de scrisori atât povestea complicată a familiei lui, cât și traume personale acumulate de-a lungul anilor, de la primii ani ai copilăriei până la maturitate. Cititorul va descoperi în ultimul roman al lui Petru Cimpoeșu o serie de instantanee existențiale, care anulează posibilitatea de a intui mersul narațiunii. Împletirea lor e atât de minuțios realizată, încât aproape fiecare pagină relevă detalii savuroase ale unui destin tulburător.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Petru Cimpoeșu abordează teme de mare gravitate – destinul, relațiile interumane, ingerința politicului în viața privată, moartea, marile iubiri, compromisul existențial – dar arta sa, care e arta romanului autentic dintotdeauna, introduce acea benignă relativizare – prin ironie și autoironie, prin umor, prin rezolvări neașteptate de situații, care ne face să ne vedem nu nimicnicia, nici grandoarea, ambele polarizări ale condiției umane, la fel de nocive și fundamentaliste, ci participarea cu bune și rele în marea poveste a lumii care se tot face de mii de ani în distanța dintre Eros și Entropie, cele două mari forte care, potrivit filozofului de serviciu al cărții, Tibi, „modelează echilibrul cosmic”.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
După două romane substanțiale dedicate vremurilor tulburi ale tranziției, Simion Liftnicul (2001) și Celălalt Simion (2015), noul roman al lui Petru Cimpoeșu, Scrisori către Taisia (2021) s-ar putea să ne surprindă. Acum prozatorul a ales epoca de dinainte, cea comunistă, parcurgând prin destinul protagoniștilor săi toate fazele comunismului românesc, iar dispoziția binecunoscută, comico-ironică, pe alocuri sarcastică a naratorului său s-a transformat radical. În Scrisori către Taisia vocea lui a devenit intens lirică, meditativă, melancolică. Poate doar câte ceva din vechea incisivitate s-a păstrat, dar ea se răsfrânge în majoritatea situațiilor întâi asupra personajului central, într-un act de rememorare a punctelor nodale ale vieții sale, și abia apoi ajunge să se refere la tendința de destrămare și dezordine observată în natură sau societate, care îl preocupă de ceva vreme pe Petru Cimpoeșu.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-1
Prin Scrisori, Petru Cimpoeșu, unul dintre cei mai rafinați observatori ai realității sociale românești postdecembriste, propune o radiografie a societății comuniste care poate constitui o adevărată revelație pentru cititorii de toate vârstele.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Recitindu-l, întâia constatare a fost aceea că formula utilizată de autor nu e atât de diferită cum mi se păruse inițial, când am fost sedus de stilul (pseudo)epistolar, în care am văzut un moment de cotitură în scrisul lui Cimpoeșu. Acum însă, mai puternică se dovedește convingerea că, în realitate, e același Cimpoeșu, care schimbă însă macazul, în sensul unei orientări către introspecție. Doar finalitatea e alta, însă lumea pe care ne-o propune e, în fond, cam aceeași. (…) Inevitabil, Scrisori către Taisia atinge și problema mecanismelor memoriei și ale uitării. Pentru Cimpoeșu, scrisul este „o anticipare a trecutului”, o formă de a-ți negocia devenirea de peste timp: „La fel și amintirile. Ceea ce nu vedem e în spatele oglinzii în care ne privim. Ceea ce am uitat nu a dispărut. A rămas puțin în urmă, străbătând mai încet prin straturile suprapuse de întâmplări ale lumii. Suntem amintirea celor care vom fi.” Iar acest roman, o bornă în scrisul său.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Romanul Scrisori către Taisia (2021) surprinde inadecvarea conştiinţei protagonistului cu propria biografie, copilăria sa fiind alcătuită din „reziduuri sufletești”, cu emoţii ilegitime (prima trăire a erosului „a fost a altora”), sub semnul impactului puternic al figurii paterne. Protagonistul romanului îşi asumă treptat „vocația pentru nefericire – nu suferință, ci acea nefericire mediocră care ne face și mai nefericiți”, între scriitori veleitari, în atmosfera unui cenaclu din Vaslui, cu discuţii şi dispute inepte, incoerente despre demonologie, entropie, apolinic și dionisiac etc., întretăiate de episoade erotice insolite. Considerat de ceilalţi un „inadaptabil”, eroul trăieşte o revoltă mocnită, interiorizată, fără ecouri în exterior, clamându-şi insuficienţa ontică, inadecvarea la o lume insalubră şi alienantă, chiar dacă nu lipseşte de aici o detentă utopică spre spaţii compensatorii, revanşă iluzorie la regimul impus al inadecvării. (…) Ficţiunea şi metaficţiunea reprezintă vasele comunicante ale naraţiunilor lui Petru Cimpoeşu, într-o scenografie a carnavalescului epic, alimentată metodic cu tabloul unei apocalipse vesele şi triste, în care striaţiile intertextualităţii relativizează tragicomic şi paradoxal registrele epicului.
Citeste mai mult