Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Viața Românească, nr. 9
De la început se cuvine spus apăsat că avem de-a face cu o carte splendidă per se, dincolo de meritul de a restitui literaturii și culturii române una dintre cele mai stranii, inclasabile, personalități ale sale: Marcel-Marcu Avramescu. Rar se întâlnește o asemenea simbioză între autor și subiect. Și rar o monografie a unui scriitor (deocamdată doar atât!) care să poată fi citită cu aceeași patimă cu care se simte că a fost scrisă. Deși respectând toate chițibușurile unei monografii academice, cu o bibliografie de o sfidătoare voință a exhaustivității, cartea este mult mai mult decât asta: o operație de restauratio in integrum a unei opere-biografii care se vădește un permanent efort de ocultare.
Citeste mai multîn România literară, nr. 43
Apărut oarecum în siajul tumultului de apariții editoriale circumscrise Centenarului Marelui Război, volumul coordonat de Rudolf Gräf și de Daniel Stanciu-Păscărița reunește douăzeci și cinci de studii elaborate de cercetători și istorici din România, Austria, Germania, Serbia și SUA, toate dedicate efectelor multifațetate ale primei conflagrații mondiale asupra grupurilor minoritare germane din România primului deceniu interbelic. De altfel, volumul a apărut inițial în limba germană chiar în anul 2018, anul Centenarului, pentru ca în acest an, grație Editurii Polirom, cititorii din spațiul românesc să poată avea acces la versiunea în limba română a lucrării. Contribuțiile în sine sunt pe cât de diverse, pe atât de captivante nu doar pentru segmentul istoricilor, ci și pentru pasionații de istorie. (…) Un volum binevenit, riguros, care acoperă dimensiuni ale cercetării specifice primei conflagrații prea puțin abordate în istoriografia românească.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Străbătând Cei opt munți, înveți cum să rămâi împreună cu oamenii la care ții – acesta ar fi unul dintre firele roșii ale romanului. E important să rămâi alături de oamenii muntelui, să urci până la baza unui ghețar și să-i ții sub ochi pe toți ceilalți, destui, care urcă pe diferite trasee, ca să nu-ți pierzi călăuza, visurile și prietenii.
Citeste mai multpe alecart.ro
Constituit din 15 povestiri, volumul aduce în atenție nu doar întâmplări din viața unor personaje, ci și modul în care acestea încearcă să evadeze din atmosfera rece a unei societăți supravegheate de ,,ochiul invizibil” al PCR, Securitatea. Teama și foametea, dublate de o necontenită nevoie de a supraviețui într-o lume din ce în ce mai cenușie și lipsită de sensul valorilor umane, accentuează nesiguranța fiecărui om care trăia în Republica Socialistă România. (…) În contextul unei nostalgii de neînțeles pe care o observăm astăzi în rândul tinerilor față de comunism, volumul de povestiri al Veronicăi D. Niculescu încearcă să ne spună că, deși am trăit acea perioadă, nu trebuie să o readucem printre noi, indiferent de problemele sociale, economice sau politice cu care ne confruntăm în prezent.
Citeste mai multîn România literară, nr. 42
Proza lui Dan Coman din Ce preferi? nu se lasă prinsă în tiparele clasice ale narațiunii cu început, mijloc și sfârșit, ci propune o scriitură fragmentară, în care stările, reflecțiile și momentele de viață decupate capătă valoare în sine. Personajele sunt mai degrabă conștiințe interioare decât actanți ai unor intrigi, iar timpul rămâne fluid, pendulând între amintire, vis și prezent. Această formulă, recognoscibilă și în alte texte douămiiste, devine la Dan Coman un adevărat „jurnal al prezentului”, unul în care realitatea imediată, precaritatea socială și intimitatea confesivă se întrețes cu o poezie discretă. În comparație cu alți prozatori ai generației sale, Dan Coman se distinge prin felul în care banalul și marginalul se transfigurează în literatură fără a-și pierde asprimea, păstrînd mereu un echilibru fragil între autenticitate și lirism.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1276
(…) consider că Piercing este cea mai echilibrată carte a lui Ryu Murakami. (…) Nu vreau să credeți că ar fi o lectură relaxantă, ca la majoritatea cărților și a prozelor scurte pe care le-a scris, Ryu Murakami abordând mai multe tipuri de horror: sexual, psihologic, de situație, violent, de suspans, iar aspectele acestea ar putea fi deranjante. Totuși, vă recomand să citiți Piercing, dacă vreți să vă familiarizați cu o altfel de literatură japoneză, cu un horror bine construit și omenesc și, bineînțeles, dacă vreți să pătrundeți în universul deosebit de brutal al lui Ryu Murakami.
Citeste mai multpe bookblog.ro
Maryse Condé trage însă un semnal de alarmă, strecurând aproape obsesiv în Evanghelia după Lumea Nouă trimiteri la colonialism și la barbariile care au rezultat din el, neuitând însă să menționeze de mai multe ori și ororile care se petreceau în America de Nord nu mai departe de acum 70-80 de ani (cu fructe ciudate atârnate de ramuri de copac și, nemenționate în carte, dar întrezărite printre rânduri, glugi albe cu funii și torțe în mâini). Îmbrăcând mesajul într-o suită de aventuri demne de un nou Mesia, ce se succed cu o viteză amețitoare – în care eu nu prea am văzut umorul și optimismul pomenite pe Leïla Slimani pe coperta a patra – și care te fac să dai pagină după pagină.
Citeste mai multpe alecart.ro
(…) privit în ansamblu, romanul Sticlăreasa (tradus de Veronica D. Niculescu superb în limba română) devine o analiză detaliată asupra istoriei sticlei de Murano infuzată cu povestea Orsolei, ce se dedică familiei ei indiferent de epocă. Este o poveste despre dureri nespuse și speranțe distruse, despre viața care se derulează indiferentă la cele omenești, cărând după ea în tăcere toate schimbările inevitabile petrecute în lume și în familia Orsolei – urmărită pe mai multe generații: de la cei trei frați marcați de moartea tatălui, nevoiți să conducă un atelier fără a fi pregătiți, până la Rafaello, nepotul Laurei Rosso și fiul lui Marco. (…) Romanul se încheie cu o imagine care ne transpune înapoi în trecut și ne oferă o urmă de speranță, cea a delfinilor reveniți în Veneția, semn că viața continuă, că există o forță ce ne poartă prin vremuri de restriște, că frumusețea e încă posibilă.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1276
Deși legătura biografică este concretă, Braniște nu mai optează pentru acel narator la persoana I, extrem de personal, și alege să se detașeze puțin (nu atât de mult pe cât am fi tentați să credem), optând pentru o voce obiectivă, dar care tinde mereu să se subiectivizeze, printr-un clasic stil indirect liber care oferă o voce destul de pronunțată Sofiei. (…) Văd, în schimb, miza unui limbaj poetic mai accentuat și conturarea, la nivel formal, a unui stil care-și sabotează observațiile sociologice mai tehnice și mai seci cu construcții de un lirism mai accentuat, care mi se par că îi ies foarte bine lui Braniște. Mai simplu spus, chiar sunt niște pasaje foarte frumoase, realizate fie prin descrierea unor gesturi de afecțiune maternă, respinse de către Robert, fie prin descrierea unor peisaje care devin foarte senzoriale.
Citeste mai multpe alecart.ro
Cine știe cum, cine știe când, cine știe dacă e refrenul surd al tuturor poveștilor din Roșu, roșu, catifea, prin care Veronica D. Niculescu ne face să conștientizăm că adevărata bogăție este libertatea de a fi cine suntem, de a trăi așa cum îți dorești, fără grija zilei de mâine. Imaginează-ți o viață în care orice mișcare îți este urmărită de securistul de la parterul căminului, în care o sticlă de ulei e mai valoroasă ca orice altceva, în care o bucățică de carne e un lux pe care aproape nimeni nu și-l permite. Personajele nu-și mai trăiesc viața, ci speranța. În acest context, imaginația nu e o fugă de realitate, ci unicul mijloc de a construi punți între oameni. Lumile din carte, cele 15 povești interconectate, se nasc nu din frică, ci din curajul de a crede că există o salvare.
Citeste mai mult