Cărțile autorului N. Steinhardt

N. Steinhardt se naște la București pe 29 iulie 1912. Își face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret”. Își ia bacalaureatul în 1929 și frecventează cenaclul „Sburătorul”, iar în 1932 își ia licența în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză și publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Își ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 și 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme și Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea și la Revista Fundațiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului și, din nou, Revista Fundațiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla și Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câțiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri și de critică foarte bine primite, deși unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii și al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.

Corespondenţă. Volumul II
  • La reducere!
  • -35%
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Corespondenţă. Volumul II

N. Steinhardt
51,35 lei 79,00 lei
Time left
Corespondenţă. Volumul I
  • La reducere!
  • -35%
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Corespondenţă. Volumul I

N. Steinhardt
64,35 lei 99,00 lei
Time left
Varia (vol. II)
  • La reducere!
  • -35%
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Varia (vol. II)

N. Steinhardt
51,97 lei 79,95 lei
Time left
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Varia (vol. I)

N. Steinhardt
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan și Nicolae Băciuț

N. Steinhardt
INDISPONIBIL
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Drumul către isihie. Ispita lecturii

N. Steinhardt
INDISPONIBIL
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Călătoria unui fiu risipitor.

N. Steinhardt
Jurnalul fericirii....
  • La reducere!
  • -35%
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia

N. Steinhardt
55,25 lei 85,00 lei
Time left
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Monologul polifonic

N. Steinhardt
INDISPONIBIL
Prin alții spre sine
Ultimele produse in stoc
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Prin alții spre sine

N. Steinhardt
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Incertitudini literare

N. Steinhardt
INDISPONIBIL
Critica la persoana întîi
Ultimele produse in stoc
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Critica la persoana întîi

N. Steinhardt
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului. Iluzii și realități evreiești

N. Steinhardt
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Geo Bogza. Un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței si...

N. Steinhardt
Escale în timp și spațiu
  • La reducere!
  • -35%
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Escale în timp și spațiu

N. Steinhardt
45,47 lei 69,95 lei
Time left
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Între viață și cărți

N. Steinhardt
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia

N. Steinhardt
INDISPONIBIL
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

În genul... tinerilor

N. Steinhardt
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Articole burgheze

N. Steinhardt
INDISPONIBIL
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Jurnalul fericirii

N. Steinhardt
INDISPONIBIL
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui...

N. Steinhardt
SERIA DE AUTOR N. Steinhardt

Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credinţă

N. Steinhardt

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.