Cărțile autorului Ryū Murakami

Considerat, alături de Haruki Murakami, unul dintre cei mai importanţi scriitori japonezi contemporani, Ryū MURAKAMI s-a născut în 1952 în oraşul Sasebo din prefectura Nagasaki. În timpul liceului a fost baterist într-o formaţie rock. A urmat cursurile Facultăţii de Artă Musashino. A participat la un concurs literar pentru tinerii scriitori cu romanul Albastru nemărginit, aproape transparent. Publicat în 1976 şi distins cu prestigioasele premii literare japoneze Gunzō şi Akutagawa, acesta a cunoscut un succes imens, fiind vândut în peste un milion de exemplare. Ryū Murakami a publicat peste douăzeci de cărţi, printre care Copii de aruncat (1980), pentru care a primit premiul Noma, 69 (1987), Topaz (povestiri, 1988), Ecstasy (1993), Cinemateca lui Ryū Murakami (1995), Audiţia (1997), În supa miso (1997, pentru care i s-a decernat premiul Yomiuri). Este, de asemenea, un apreciat regizor, printre filmele sale numărându-se Albastru nemărginit, aproape transparent şi Tokyo Decadence. La Editura Polirom au fost traduse Copii de aruncat (2005, 2023), Albastru nemărginit, aproape transparent (2005, 2012), În supa miso (2006, 2022), Ecstasy (2007, 2023), Piercing (2009, 2023), Audiţia (2010, 2021), 69 (2022) şi Tokyo Decadence (2024).

 

6 9
  • La reducere!
  • -40%
Actual

6 9

Ryū Murakami
23,97 lei 39,95 lei
Time left
BIBLIOTECA POLIROM

Ecstasy

Ryū Murakami
INDISPONIBIL

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.