- ISBN
- 978-973-46-7182-3
- An apariție
- 2018
- Lună apariție
- 2
- Număr pagini
- 208
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Traducere din limba suedeză de Gabriella Eftimie
„Romanul unei călătorii fascinante între Iranul trecutului şi Suedia de azi” (Fönstret)
O revelaţie a literaturii contemporane suedeze, roman vîndut în peste 25 de ţări
Romanul Ceea ce datorăm aduce pe scena ficţiunii contemporane o voce impetuoasă, dar necesară, o voce care se naşte din trauma şi pierderea asimilate încetul cu încetul, un fenomen care îşi lasă urmele asupra generaţiilor viitoare.
Nahid mai are şase luni de trăit. Sau cel puţin aşa spun medicii. La cincizeci de ani, „pierderea” nu îi este străină. Dar acum, cînd a ajuns pe marginea unei prăpăstii, genunea propriei morţi, şi tocmai a aflat că fiica ei, Aram, urmează să nască, Nahid trebuie să se lupte cu furia ce abia i se naşte în suflet, dar şi cu o durere nestăvilită a cărei apăsare o simte de mult. În viaţa de dinainte, din Iran, şi în viaţa ei de refugiată, în Suedia, Nahid a învăţat să supravieţuiască. Ce nu ştie însă este să trăiască pur şi simplu; nu s-a priceput niciodată s-o facă şi nici n-a avut şansa. Ca o izbucnire furioasă, aproape ca primul ţipăt al unui nou-născut, acest roman extraordinar ne face să ne întrebăm: ce lăsăm în urmă pentru copiii noştri? Ce le datorăm celor pe care-i iubim? Putem fi vreodată cu adevărat liberi?
„Pendulînd între teme dificile, care pot aluneca în orice clipă în abordări nepotrivite, Hashemzadeh Bonde reuşeşte să creeze o poveste fără urmă de sentimentalism şi să redea atît de fidel vocea lui Nahid, încît aproape uiţi că în spatele acestei voci e un scriitor.” (Expressen)
„Hashemzadeh Bonde surprinde fără greş nuanţele unui melanj emoţional alcătuit din furie, întuneric, durere în faţa unui destin implacabil...” (Göteborgs-Posten)
- An apariție
- 2018
- Lună apariție
- 2
- Număr pagini
- 208
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Golnaz Hashemzadeh Bonde s-a născut în Iran, în 1983, şi a fugit alături de părinţi în Suedia cînd era doar un copil. A absolvit Stockholm School of Economics şi este unul dintre primii cincizeci de absolvenţi ai programului academic Goldman Sachs Global Leaders. Este fondator şi director al Inkludera Invest, o organizaţie non-profit care militează împotriva marginalizării sociale. A debutat în 2012 cu romanul Eu nu sînt ea. Cel de-al doilea roman, Ceea ce datorăm, a fost publicat la Wahlström & Widstrand, în 2017, şi este în curs de traducere în peste douăzeci şi cinci de limbi. În prezent Golnaz Hashemzadeh Bonde locuieşte cu soţul şi fiica ei în Suedia.