Premiul Nobel pentru Literatură 1998
Traducere din limba portugheză de Georgiana Bărbulescu
„Într-un fel, se poate spune că, literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină, carte după carte, am reușit să implantez în omul care eram personajele pe care le-am creat. Cred că fără ele n-aș mai fi cel care sunt azi; fără ele poate că viața mea n-ar fi putut să devină altceva decât o schiță imprecisă, o promisiune care, ca atâtea altele, n-ar fi rămas decât o promisiune.”
(José Saramago)
„Avem de-a face cu un fenomen neiertător de violare a teritoriului: o invazie mutuală de identitate. Deși dublurile se despart cu dinții strânși (ca să nu muște), o ură metafizică, letală, a prins deja rădăcini în relația dintre ei. Va crește într-o răzbunare care se manifestă în simetrii neînfricate și duce la tragedie — pusă în scenă cu suspans și dezvoltată cu ingeniozitate. Mai mult, pentru că acesta este un roman de Saramago, ceea ce este îngrozitor, apoi trist până la lacrimi, apoi ironic până la diabolic reușește să fie de asemenea și amuzant. Și, dincolo de asta, există tandrețea. Scriitorul folosește o singură mască și pentru tragedie, și pentru comedie.” (The New York Times)
„Cred că romanul nu este atât un gen literar, cât un spațiu literar, ca o mare umplută de multe râuri. Romanul primește frânturi ale științei, filozofiei, poeziei, le conține pe toate; nu înseamnă pur și simplu să spui o poveste.” (José Saramago)
„Romanele lui José Saramago inventează o circumstanță ciudată — un fel de ce-ar fi dacă, așa cum se întâmplă în science-fiction — pe care o populează cu o umanitate nefericită... Și, înainte de a-și lăsa personajele să se miște, aranjează pentru ele o comedie umană, în care să se poată juca. O grădină a raiului cu un șarpe viclean și un măr care explodează. În diferite proporții, este vorba de o furie socială — melancolică, amuzantă și uneori înspăimântătoare.” (The New York Times)
José SARAMAGO s-a născut la 16 noiembrie 1922 în Azinhaga (Ribatejo), într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminând cu decernarea Premiului Nobel pentru Literatură (1998). După debutul din 1947, cu romanul Terra do Pecado (cu titlul iniţial, Văduva, schimbat de editor), urmat de o tăcere de aproape două decenii, Saramago a publicat volume de poeme, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru, nenumărate traduceri, revenind la roman abia în 1977, cu Manual de pictură şi caligrafie (Polirom, 2010, 2022). Ridicat de la pământ (1980; Polirom, 2016, 2022) îi aduce recunoaşterea în spaţiul lusitan şi impune fraza şi punctuaţia care vor constitui de acum înainte marca inconfundabilă a stilului său. Celebritatea internaţională o dobândeşte cu Memorialul mânăstirii (1982; Polirom, 2007, 2017, 2023), care, alături de Anul morţii lui Ricardo Reis (1984; Polirom, 2003, 2008, 2018) şi Istoria asediului Lisabonei (1989; Polirom, 2004, 2014, 2018), formează seria narativă cu tematică istorică, scriitorul acordând o atenţie specială „originii şi identităţii portugheze“. În 1991 publică Evanghelia după Isus Cristos (Polirom, 2003, 2012), cel mai polemic roman al său, care reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus. O cotitură în universul tematic romanesc al lui José Saramago o constituie seria de ficţiuni ucronice şi alegorice începută cu Pluta de piatră (1986; Polirom, 2002, 2015) şi continuată de Eseu despre orbire (1995; Polirom, 2005, 2008, 2013, 2025), Toate numele (1997; Polirom, 2002, 2008, 2011), Peştera (2000; Polirom, 2005, 2009, 2013), Omul duplicat (2002; Polirom, 2009, 2016), Eseu despre luciditate (2004; Polirom, 2008, 2014) şi Intermitenţele morţii (2005; Polirom, 2007, 2009, 2013). La Editura Polirom au mai apărut: Călătoria elefantului (2010, 2014), Cain (2012, 2014), Caietul. Texte scrise pentru blog: septembrie 2008 – martie 2009 (2010), Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog: martie 2009 – noiembrie 2009 (2011), Călătorie prin Portugalia (2011, 2024), Lucarna (2013, 2022), Halebarde, halebarde (2015), De la statuie la piatră (2017), Jurnalul din anul Nobelului (2021), Poemele posibile. Antologie 1966-1975 (2022) şi Văduva (2024). José Saramago şi-a petrecut ultimii ani în Lanzarote, Insulele Canare, continuând să scrie şi să publice. S-a stins din viaţă în iunie 2010.
