- ISBN
- 978-973-46-7462-6
- An apariție
- 2018
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 240
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
- Colecție
- TOP 10+
- Domenii
Traducere din limba engleză şi note de Ona Frantz
Au trecut mulţi ani de la al Treilea Război Mondial. Elegantul şi candidul doctor Poole debarcă, alături de o echipă de exploratori, într-o Californie fantomatică, răvăşită de suflul deflagraţiei nucleare. Aici găseşte rămăşiţele unei umanităţi înstrăinate, pline de mutanţi, supuse unor idoli însetaţi de sînge, o civilizaţie pustiită unde prea puţinii supravieţuitori trăiesc după o nouă lege, care spune că nu poţi iubi decît o dată pe an. Curajoşii şi revoltaţii care îndrăznesc să evadeze sînt supuşi torturii şi eliminaţi. Urmărind povestea cu exactitate de scenariu, romanul dezvăluie pictural perspectivele şi detaliile unei lumi stranii şi neaşteptate, dar deloc improbabile, anunţate în celebrul roman distopic Minunata lume nouă.
- An apariție
- 2018
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 240
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
Despre autori

Aldous Huxley (1894-1963) s-a născut în orașul englez Godalming, comitatul Surrey, într-o familie cu îndelungată tradiţie intelectuală. În 1908 și-a început studiile la Eton College, iar după o întrerupere de doi ani le-a continuat la Balliol College din Oxford. În 1916 a publicat prima sa carte, volumul de versuri Roata în flăcări (The Burning Wheel). Patru ani mai târziu, în 1920, i-a apărut un volum de povestiri, Limbo, urmat – la doar un an – de primul său roman, Galben de Crome. Minunata lume nouă, unul dintre romanele de referinţă ale secolului trecut, a fost publicat în 1932. În 1937, Huxley s-a mutat în Statele Unite împreună cu soţia și fiul. A locuit până la sfârșitul vieţii în sudul Californiei și în New Mexico, s-a apropiat de filosofia orientală și a scris o vreme scenarii de film. Tot aici a început să experimenteze drogurile psihedelice, relatându-și ulterior trăirile în faimosul eseu Porţile percepţiei (1954, sursa de inspiraţie pentru numele celebrei formaţii The Doors). A publicat de-a lungul vieţii numeroase romane, volume de povestiri, eseuri și poezii, scenarii de film și biografii, cărţi de filosofie, jurnale de călătorie și cărţi pentru copii, fiind considerat unul dintre cei mai reprezentativi și mai influenţi scriitori ai secolului XX. În 1959 a fost distins cu Premiul pentru Merit al Academiei Americane de Arte și Litere.