- ISBN
- 978-630-344-262-4
- An apariție
- 2025
- Număr pagini
- 416
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Jonathan Coe este autorul bestsellerelor Middle England și Bournville.
„Un roman satiric strălucit și pătrunzător.” (William Boyd)
Traducere din limba engleză şi note de Radu Paraschivescu
Phyl, o absolventă de litere, revine acasă la părinții ei, dar în scurt timp începe să se simtă frustrată de orizontul îngust al vieții englezești de la țară. Cât despre visurile ei de a deveni scriitoare, acestea nu par să se concretizeze. Însă descoperirea întâmplătoare a unui romancier uitat din anii 1980 o face să treacă la treabă, la fel ca și vizita unui vechi prieten de familie, Christopher, mai ales când acesta îi mărturisește că investighează o chestiune care i-ar putea pune viața în pericol. Christopher a urmărit carierele unor foști studenți de la Cambridge din anii 1980, în prezent membri ai unui think-tank care a împins ușor-ușor guvernul britanic spre extremism. Iar ei se văd acum într-o poziție în care și-ar putea pune ideile în practică. În timp ce Marea Britanie se află sub conducerea unui prim-ministru al cărui mandat va dura doar șapte săptămâni, firul investigației lui Christopher îl duce la o conferință din Cotswolds. Când acesta este ucis, Phyl începe să se întrebe dacă nu cumva realitatea se amestecă cu romanul pe care încearcă să-l scrie. Oare explicația rezidă în politica actuală sau într-o enigmă literară veche de aproape patru decenii? Pendulând între diferite epoci și genuri literare, Martorul inocenței mele reinventează thrillerul, romanul cu subiecte din viața universitară și literatura de autoficțiune, totul purtând amprenta bine-cunoscută a umorului lui Jonathan Coe.
„Plin de energie... o aventură trăsnită, un soi de volum de memoriii pieziș, un jeu dʼesprit abil care este, în același timp, o apărare discretă a ficțiunii în era post-adevărului și o lectură teribil de amuzantă.” (The Guardian)
„O carte minunat de burlescă și absurdă care pune în perspectivă haosul politic din Marea Britanie post-Brexit.” (Foyles)
„Satiristul numărul unu al măreței absurdități britanice revine în formă de zile mari cu acest roman polițist plin de poante.” (The Observer)
„Dacă vrei să înţelegi prezentul şi să speri că vei aştepta liniştit viitorul, e nevoie să pătrunzi în cotloanele umbroase ale trecutului. Cam asta fac şi personajele din Martorul inocenţei mele, în încercarea de-a da sens unei lumi ieşite din ţâţâni. Freamătul politic şi policier-ul de factură britanică îşi dau mâna în acest roman surprinzător, care izbuteşte în egală măsură să amuze şi să neliniştească.” (Radu Paraschivescu)
- An apariție
- 2025
- Număr pagini
- 416
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori

Jonathan COE (născut în 1961, la Birmingham) a studiat la Trinity College, Cambridge. A fost profesor la University of Warwick, unde a obţinut şi titlul de doctor în literatură engleză. Primele sale romane – Femeia întâmplătoare (1987), Un strop de dragoste (1989) şi Piticii morţii (1990; Polirom, 2006) – îl impun ca nouă voce a literaturii britanice contemporane, caracterizată printr-un umor specific, prin preocuparea pentru problemele sociale şi printr-o accentuată tonalitate sarcastică, temperată de un umanism subtil. Romanul Ce hăcuială! (1994; Polirom, 2008, 2023) obţine John Llewellyn Rhys Prize în Anglia şi Prix du Meilleur Livre Étranger în Franţa, iar Casa somnului (1997; Polirom, 2001, 2015), considerat capodopera sa, este recompensat cu Writers’ Guild of Great Britain Award şi Prix Médicis Étranger. Ulterior, autorului britanic i se decernează Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru romanul Clubul putregaiurilor (2001; Polirom, 2004, 2012). La Editura Polirom au mai apărut romanele Cercul închis (2006, 2022), Ploaia înainte să cadă (2009, 2022), Înspăimântătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim (2011), Expo ’58 (2014), Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie (2019), Middle England (2021), Domnul Wilder şi cu mine (2022, 2024) şi cartea pentru copii Oglinda dorinţelor (2020). Multe dintre romanele sale au fost adaptate pentru marele ecran.