(ediţia 2017)
Autori: Haruki MurakamiTraducere din limba japoneză de Angela Hondru
Haruki Murakami este unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, laureat al multor premii literare de prestigiu. Romanele sale au fost deja traduse în peste douăzeci de limbi.
„La sud de graniţă, la vest de soare este Casablanca în stil japonez, o poveste ireală, în care fiecare episod are luciri de poem.” (The Times)
„O durere sfîşietoare se desprinde din paginile cărţii. La sud de graniţă, la vest de soare este o elegie dulce-amară despre visurile copilăriei şi despre forţa de nestăpînit a iubirii şi a dorinţei.” (Independent on Sunday)
„În acest scurt roman suprarealist, detalii halucinante ţîşnesc din întîmplările cele mai banale.” (New Yorker)
„Poate cel mai mare merit al lui Murakami este acela de a ne fi oferit o carte în care farmecul unei iubiri de secol nouăsprezece pluteşte peste suburbiile unui Tokyo contemporan.” (Irish Times)
Haruki MURAKAMI, unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, s‑a născut în 1949, la Kyōto. A studiat teatrul la Universitatea Waseda din Tokyo. Experienţa de proprietar al unui bar în care se cânta jazz (reflectată în romanul său din 1992, La sud de graniţă, la vest de soare) şi cea de traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote şi Raymond Carver îşi vor spune cuvântul în formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un ţinut amăgitor, lipsit parcă de suflet şi suflu, al cărui spirit străvechi pare să fi dispărut aproape în întregime. Primul său roman, Ascultă cum cântă vântul (1979), i‑a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) şi În căutarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma). În 1987 a publicat Pădurea norvegiană, bestseller internaţional, tradus în numeroase limbi şi vândut în milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997) şi romanele La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki), Dans dans dans (1988), Cronica păsării‑arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002), 1Q84 (2009‑2010), Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj (2013), Uciderea Comandorului (2017) şi Oraşul şi zidurile sale incerte (2023), precum şi volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a dispărut (1993), După cutremur (2000), Salcia oarbă, fata adormită (2006), Pur şi simplu despre muzică (2011), Meseria de romancier (2015) şi Persoana întâi singular (2022). A fost nominalizat în repetate rânduri la Premiul Nobel.
