- -35%
- ISBN
- 978-630-344-143-6
- An apariție
- 2025
- Lună apariție
- 2
- Număr pagini
- 264
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
- Domenii
Un copil în două case
Cum protejăm copilul când părinții se despart?
Autori: Gabriela Dumitriu , Camelia PopaValabilitate promotie: 20-02-2025 - 25-02-2025 in limita stocului disponibil.
Într‑un mediu familial conflictual, sistemul responsabil de răspunsul la stres al copilului se dezechilibrează. Pe fondul dezechilibrului apar hipervigilența și dificultatea de adormire, crește susceptibilitatea copilului la manipularea exercitată de unul dintre părinți, iar frica lui de abandon devine copleșitoare. Cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât acesta este mai afectat. Copilul cu vârste de până la 9 ani are probleme de comportament, performanțe școlare slabe și probleme de somn. În cazul copiilor între 9 și 13 ani apar frecvente dificultăți sociale, note mici și stimă de sine scăzută. Volumul de față vine în sprijinul celor afectați de divorț, pentru a reduce impactul major al conflictualității asupra lor și mai ales a copiilor. Mecanismul-cheie care favorizează buna sănătate mintală a copilului după disoluția familiei și adaptarea lui la noua realitate, fără deteriorarea performanțelor școlare, este relația bună de coparentalitate dintre foștii soți. Cartea se adresează, de asemenea, psihologilor, sociologilor, asistenților sociali și profesorilor care lucrează cu copiii din familii destrămate.
- An apariție
- 2025
- Lună apariție
- 2
- Număr pagini
- 264
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Divorțul – un fenomen social în expansiune • Cât și cum mă afectează psihologic divorțul? • Cât de afectat este copilul meu? • Cum putem rămâne în relații bune chiar dacă ne‑am despărțit? • Un caz de respingere a mamei de către copil • Un caz de respingere a tatălui de către copil • Scala Relațiilor de Coparentalitate • Factorii psihologici care ne ajută să supraviețuim divorțului
Despre autori

Dr. Gabriela DUMITRIU este psiholog clinician principal, psihoterapeut şi lector în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei, Universitatea „Spiru Haret”. Domeniile sale de interes academic şi ştiinţific includ psihologia copilului şi a familiei în situaţii de criză (divorţ, abuz), psihologia traumei, psihologia clinică şi psihologia copilului hipersenzitiv, fiind dublate de experienţa practică în calitate de supervizor şi formator. A publicat capitole în volume colective şi articole în reviste de specialitate în domeniile psihologiei clinice şi psihoterapiei şi a participat la proiecte internaţionale de cercetare pe tema hipersenzitivităţii la copil şi adult. A profesat timp de zece ani în sistemul de protecţie a drepturilor copilului şi are o experienţă de practică privată de peste 15 ani în aria evaluării, intervenţiei şi psihoterapiei pentru copil, adolescent, adult şi familie.

Dr. Camelia POPA este psiholog clinician principal, profesor de psihologie şi cercetător ştiinţific gr. I la Academia Română, Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu‑Motru”, precum şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti. A absolvit Facultatea de Psihologie a Universităţii din Bucureşti. A publicat cărţi şi articole în domeniile psihologiei clinice şi psihopatologiei, în colaborare cu medici psihiatri, neurochirurgi şi chirurgi, precum şi numeroase studii Q1 şi Q2, în echipe internaţionale de cercetători organizate de Polonia, SUA şi Germania. Prin cercetările realizate, în calitate de coautor/coordonator pentru România, aceasta a adus o contribuţie ştiinţifică semnificativă în următoarele domenii de cercetare psihologică: dependenţa de internet, psihologia evoluţionistă, sănătatea şi bunăstarea, biologia şi psihologia evoluţionistă, psihiatria şi psihologia interdisciplinară. Astfel, a reuşit să conecteze cercetarea psihologică din România la fluxurile dinamice ale comunităţilor epistemice internaţionale.