Traducere de Cătălin Avramescu şi Ştefan Vianu
Studiu introductiv de Cătălin Avramescu
La apariţia lor, Maximele lui La Rochefoucauld, colecţie de scurte cugetări în care acţiunile oamenilor se dezvăluie a fi motivate îndeosebi de interes şi de orgoliu, i-au scandalizat pe mulţi. Rod al unei minţi pătrunzătoare ce pare să surprindă doar aspectele negative ale naturii umane, formulate concis şi elegant, ele i-au adus autorului eticheta de filozof al amorului-propriu. Ecoul lor a fost considerabil. La Rochefoucauld a rămas în memoria culturală drept unul dintre principalii moralişti francezi. Nietzsche şi Roland Barthes l-au apreciat, iar Cioran a fost catalogat la un moment dat drept un „La Rochefoucauld al secolului XX”.
„Una dintre lucrările care au contribuit cel mai mult la formarea gustului naţiei noastre şi la a-i da un spirit de justeţe şi de precizie a fost micul volum al Maximelor lui François, duce de La Rochefoucauld... Acest mic volum a fost citit cu aviditate; el ne-a deprins să gîndim şi să dăm ideilor o expresie viguroasă, dar şi precisă şi delicată. De la renaşterea literaturii încoace, nimeni nu mai avusese pînă la el acest merit în Europa.” (Voltaire, Le siècle de Louis XIV)
François VI, Duce de La Rochefoucauld, Prinţ de Marcillac (1613-1680) a fost un filosof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor. Opere: Memorii (1662), Cugetări sau sentințe și maxime morale (1664, mai cunoscute sub titlul scurt de Maxime).
