În romanul Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Ciprian Măceşaru a creat o Românie miniaturală. Tarele unei întregi societăţi se regăsesc concentrate în lumea fictivei comune Strâmbeni. Întîmplări dintre cele mai diverse şi mai colorate, pline de personaje viguroase animă viaţa localnicilor. E o carte cu foarte mult umor (a se citi: haz de necaz), scrisă alert şi poetic, cu uşoare alunecări în fantastic, construită după modelul unui puzzle, chiar dacă unele episoade nu comunică cu celelalte decît prin apartenenţa la aceeaşi realitate socială. Finalul dur aruncă asupra cititorului umbra unei ameninţări, (încă) o dovadă că joaca autorului e susţinută de o miză ridicată. Un roman electrizant, cu dialoguri şi poveşti memorabile.
„Strâmbeniul lui Măceşaru reprezintă o comunitate speculară, fascinantă, adictivă şi improbabilă, avînd ceva mitic şi totodată profund autentic, de parcă marginalii optzeciştilor ar fi inundat pe neaşteptate Macondo. Iar această lume străluceşte hipnotic, cu voluptate şi minuţie, între paginile romanului, înainte să fie aneantizată prin acel soi de mecanism impersonal care e arma milenară a destinului.” (Doru Căstăian)
„Metonimie a României de azi, Republica Strâmbeni se lăfăie cinic şi bufon într-o veselie iresponsabilă, de carnaval pestriţ, cu Păcală parşivi şi Tîndală furibunzi, cînd fals abulic şi ludic agresiv, cînd agresiv animalic, schimonosit ca fizionomiile Capriciilor lui Goya. Dezosare morală şi dezarticulare socială. Prostie fudul-ţîfnoasă, aparent inofensivă, dar perversă în fond şi sîngeroasă la o adică. (Supra)realism grotesc, anarhie jalnic-feerică, debusolare haioasă la început, dar cu efecte criminale pe drum şi răzbunări atroce în final.
În fine, într-o lume de-a-ndoaselea, unde să alergi liber cu bicicleta, dacă nu în cimitir? Numai că, atenţie, nu printre, ci pe sub alei şi morminte!” (Dan C. Mihăilescu)
