- ISBN
- 978-973-46-9738-0
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 176
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- JUNIOR
- Domenii
Vârsta recomandată 10+
Cu ilustraţii de Ana Munteanu
Trei colegi de școală și prieteni buni iau o hotărâre grea: s-o lase mai moale cu telefoanele. Simt că ceva nu-i în regulă cu ele, că prea li se amestecă în viaţă. Treaba pare serioasă, de aceea se face sub jurământ. Dar jurământul este anulat în timpul unui cutremur. Apoi, hotărârea li se taie ca maioneza. Urmează vacanţa de vară, risipindu-i prin ţară sau în afara ei. La începerea anului școlar, Diriga îi duce în excursia promisă de mult. Iar acolo se întâmplă ceva care le schimbă puţin perspectiva faţă de mobil. Între acești muschetari se amestecă o prinţesă conștiincioasă, o cititoare înverșunată. Și cu toţii vor ajunge la unchiul ei, ca la un oracol din Antichitate. Ca să afle ce și cum trebuie făcut mai bine în lume.
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 176
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Călin Torsan: „Mă numesc Călin Torsan și sunt născut în 1970. Bucureștean. Atenţia pentru divertismentul copiilor mi-a fost stârnită de mai multe ori, iar lucrurile făcute pentru ei sunt: colaborarea la cele două volume colective Bookătăria de texte și imagini; coordonarea a două volume apărute la Editura Martor a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Piua! și Case-n casă; romanul Totul numai pentru tata (Editura Casa de Pariuri Literare), text distins cu premiul de secţiune al Trofeului Arthur 2015, pentru vârstele 8-14 ani; poemul Bebelușul cu castron, Alexandru Macedon (Editura Casa de Pariuri Literare, 2018); atelierul de educaţie muzicală alternativă Povești cu urechi, pe care îl desfășor de mai mulţi ani în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, locul meu de muncă; albumul O mână de boabe, construit împreună cu grupul abuabua pe baza mai multor cântece de leagăn tradiţionale. La Editura Polirom am publicat două cărţi pentru copii, Vrăjitorul dinţos (2019), roman câștigător al Concursului de manuscrise Polirom Junior, ediţia 2018, și Prieten cu umbra (2021).”