în Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
Mai puțin decât dragostea este un roman „de idei”, chiar tezist pe alocuri, pe care autorul are inteligența de a-l ascunde în spatele unei povestiri bine conduse, din care nu lipsește suspansul și care îl ține adesea pe cititor cu sufletul la gură. De recuzita romanului „de idei” ține și modul de construcție a personajelor, care nu se mai caracterizează prin acea diversitate pe care o semnalam (cel puțin în privința celor feminine) în Cornul inorogului. De data aceasta, eroinele și eroii lui Bogdan Crețu se raportează la câteva arhetipuri: zeița, mama (care este doar o altă versiune a zeiței) și torționarul.
Citeste mai multpe citestema.ro
O carte pentru cei care nu se feresc să pătrundă în adâncurile sufletului, acolo unde tenebrele rod în tăcere. Proza poetică și introspectivă a lui Stefánsson este de o frumusețe rară și dureroasă. Romanul lui nu doar se citește, ci se simte ca un vânt islandez: odată ce ți-a intrat în suflet, nu mai poți fi la fel.
Citeste mai multpe booknation.ro
Știu că am ajuns târziu la cărțile Gabrielei Adameșteanu, dar ce încântare, ce deliciu, de ce plimbare încântătoare am avut parte printr-un București necunoscut mie, postbelic și demult dispărut, la braț cu Vica, eterna optimistă și luptătoare, prototipul de babă grobiană care denaturează adevărul în funcție de starea emoțională și nevoia de moment, femeia pentru care actualizarea și împrăștierea bârfei au rămas singurele bucurii ale vieții, singurul mod în care simte că este încă implicată în comunitate și în care poate suporta singurătatea. Povestea nu se rezumă doar la o dimineață pierdută, ci se raportează la o întreagă lume sufocată și jertfită pe altarul comunismului. Perspectivele din care este redată cartea sunt reprezentate de câteva voci din medii diferite și cu stiluri total opuse, de altfel modul de prezentare al fiecărui personaj în parte este foarte migălos construit și pliat pe personalitate și educație.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro, 26 martie 2025
Comparat cu O dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu, deși desfășurarea acțiunii este plasată cu precădere în ultimul deceniu, romanul Simonei Goșu cuprinde elemente de scenografie, arhitectură, patrimoniu și geografie a Bucureștiului, dar și aspecte ale vieții cotidiene mai familiare cititorilor de astăzi. Simona Goșu are un stil de scriitură aparent simplu, vivace, dialogal, tensionând în crescendo tematicile din structura romanului. Totul se unește într-o matrice literară fină, delicată și, totuși, forte, frustă, cu directețe a mesajelor. Firul narativ este construit pe mai multe registre afective și intelectuale, conștiente și chiar inconștiente ale personajului principal, dar cuprinde gama largă a personajelor secundare.
Citeste mai multAngela Martin, „Cartea lui Cezar”: lansare & sesiune de autografe la Cărturești Verona
Marți, 8 aprilie 2025, ora 19.00, la librăria Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, București), Angela Martin se va întâlni cu cititorii, cu prilejul lansării romanului Cartea lui Cezar, publicat în colecția „Fiction Ltd” a Editurii Polirom. Alături de autoare vor vorbi profesorul Mircea Vasilescu (Facultatea de Litere, Universitatea din București) și filosoful Horia Vicențiu Pătrașcu. Discuția va fi moderată de Mirela Nagâț, jurnalist cultural. Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de autografe.
Citeste mai multîn România literară, nr. 13/2025
Cronică scurtă a unei lumi amorale îngropate parcă pentru totdeauna în zăpadă, tăcere și frig, romanul lui John Banville deține toate atuurile unei cărți captivante. E o carte de literatură adevărată, desigur, nu doar un roman polițist.
Citeste mai multpe vorbitorincii.ro
Nu o să spun mai mult despre subiectul cărții, mă voi referi, în schimb, la toate senzațiile care m-au încercat în timpul lecturii. Și nu au fost deloc puține. Am înțeles mai bine cum poate să transforme un regim dictatorial o țară frumoasă și m-am îngrozit. Am conștientizat pentru a mia oară că nu există nimic mai groaznic pe acest pământ decât războiul în toate formele pe care acesta le poate căpăta.
Citeste mai multUn copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart? Lansare de carte la Librăria Humanitas Lipscani
Joi, 3 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Lipscani (Strada Lipscani, nr. 42), va avea loc lansarea volumului Un copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart? de Gabriela Dumitriu și Camelia Popa, recent publicat în colecția Psihologia Copilului & Parenting a Editurii Polirom. Participă: Psiholog clinician, psihoterapeut, dr. Gabriela Dumitriu,cadru didactic asociat la Universitatea din București Prof. univ. dr. Camelia Popa, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București Prof. univ. dr. Georgeta Pânișoară, Universitatea din București, coord. colecției „Psihologia copilului și parenting”
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 3 (418)/2025
Apariţia Jurnalului lui Paul Cornea (Ediţie îngrijită, note şi indice de Petruş Costea. Cuvânt înainte de Mihai Zamfir, Editura Polirom, 2024) este evenimentul editorial al anului trecut. Mihai Zamfir consideră că jurnalul fixează „momente memorabile” ale istoriei personale, dar şi ale istoriei „mari”, printr-o percepţie fascinantă şi mereu vie a lumii, a oamenilor şi a întâmplărilor, dar şi prin atracţia ideilor, disponibilitatea, curiozitatea intelectuală şi sinceritatea liminară. (…) Jurnalul lui Paul Cornea este, cu adevărat, un eveniment editorial al ultimilor ani, prin amploare, fascinaţie a efemerului, anvergură ideatică, stil elegant şi erudiţie calm resorbită în textul confesiv.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 3 (418)/2025
Dincolo de modelele literare, de savanta lor distribuţie, adesea ermetizată, Cartea lui Cezar se bazează pe o importantă problematică politică şi existenţială, în jocul dintre tehnică, reţele literare, trimiteri: situaţia societăţii în anii pseudoliberalizării comuniste, conştientizarea vieţii într-o societate controlată de partidul unic. Astfel de treziri la realitate sunt dure pentru personaje: fie în spital, fie într-un Bucureşti ce arată provincial, fie într-un spaţiu sordid – ameninţarea Securităţii şi a armelor sale sociale planează peste lumea romanului. Ce a însemnat acel climat de libertate cu adevărat, născut cu voie de la partid, după epoca proletcultistă, a „obsedantului deceniu”? (…) Aceasta este culoarea primăverii din Cartea lui Cezar.
Citeste mai mult