Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Neuma, nr. 9-10
Din galeria întâlnirilor mele se impune prin anvergura personalității sale și prin modul în care trăiește cultura prin fiecare acțiune, Hanna Bota. Prezența ei mă convinge înaintea oricărei bibliografii. Îi admir curajul de a merge spre comunități îndepărtate și bucuria de a apropia lumi diferite, fie fizice, fie interioare. Îi simt originalitatea în modul de a se conecta cu oamenii, în atenția la detaliu și în delicatețea prin care dă sens faptelor. La această forță contribuie, în opinia mea, și traseul ei prin două spații care cer multă dăruire, sala de clasă și salonul de spital, unde și-a exersat răbdarea, apropierea și respectul pentru vulnerabilitate. De aici răsare femeia puternică din cărțile sale: lucidă, caldă, capabilă să dezvolte alte vieți și perspective. Spiritul ei explorator și determinarea sunt evidente în experiența sa de o lună în Arhipelagul Vanuatu din Pacificul de Sud, o imersiune transformată în cartea Ultimul canibal și, mai profund, într-o etică a întâlnirii cu celălalt. Hanna Bota leagă experiențe într-o hartă coerentă. Ea crede în puterea imperfecțiunii care crește și dă formă vieții; îmbracă această filozofie în gesturi concrete și conversații care luminează. Ca antropolog de teren, cartografiază spații vii; ca scriitoare, deschide alte spații pentru sens și semnificație.
Citeste mai multpe citestema.ro
(...) dacă ar fi să ofer un motiv sau două să-i dai o șansă, aș spune că e o carte care nu-ți irosește timpul, se citește ușor și are o candoare pe care eu însumi o caut adesea în literatura românească.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Dacă Edward Said, faimosul profesor de la Columbia, oferea, prin al său Orientalism, o altă perspectivă asupra relației istorice dintre Orient și Occident, tânăra prozatoare Isabella Hammad ne livrează o emoționantă narațiune plecând de la datele intrinseci, identitare ale comunității palestiniene căreia îi aparține. (...) Scriitura este una de mare finețe și ne oferă șansa de a descoperi o realmente prozatoare din clasa Elif Shafak sau Azar Nafisi.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Profesoară de literatură franceză și fiica lui Ion Caraion, Marta Caraion reconstituie pe filieră maternă, pornind de la mărturia păstrată pe casete a Valentinei și oferită jurnalistului disident Ion Solacolu, nu doar istoria unei familii, ci și legătura acesteia cu un episod firav documentat în istoriografia românească (spre deosebire, de pildă, de pogromurile de la Iași și București): genocidul evreilor din Transnistria, petrecut între octombrie 1941 și primăvara lui 1942.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Nu m-am întrebat care e povestea picturilor lui Claude Monet decât mai târziu, odată cu povestea care avansează. Reflecţia trebuie să se integreze firesc poveştii, nu invers. Dacă cititorul o să afle câte ceva despre Claude Monet, Saint Exupéry sau Rwanda foarte bine, dar lucrul cel mai important este să spui o poveste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1279
Sunt cărţi în care imaginarul e mai puternic. Şi sunt cărţi în care documentarea preia ştafeta, precum ultimul meu roman apărut în Franţa, Les ombres du monde/Umbrele lumii. Genocidul din Rwanda împotriva etnicilor Tutsi a presupus o bună documentare. Partea realului e mare. În Code 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?, am citit cărţi despre Saint Exupéry şi am recitit Micul prinţ. Încerc să ţin un echilibru între cele două, imaginaţie şi documentare. Desigur, important este ca documentarea să nu se vadă, iar cititorul să se lase purtat de poveste.
Citeste mai mult
Noutăți de toamnă de la Polirom: cărți de nonficțiune
Editura Polirom vă recomandă cele mai recente titluri de nonficțiune, disponibile deja în librării sau care vor apărea până la finalul lunii noiembrie – autori români, dar și autori străini traduși și citiți în toată lumea. În librării și pe site-ul editurii puteți găsi deja noi titluri semnate de Nora Iuga, Ioan Pintea, Daniel Dăianu, Adelin Petrișor, Andrew Scull, Alphonse Dupront, Cédric Gras și Claudio Leonardi, iar în pregătire se află volume semnate de Gabriela Adameșteanu, Dan Lungu, Mircea Lăzărescu, Anca Stângaciu, Peter Brown și Gioacchino da Fiore.
Citeste mai mult
Romanul Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu, publicat în traducere de prestigioasa Editură Gallimard
Romanul Abraxas, semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, a apărut recent în Franța, la renumita editură Gallimard, în traducerea lui Nicolas Cavaillès, în colecția „Du monde entier”, care reunește unele dintre cele mai importante voci ale literaturii universale.
Citeste mai multîn Matca literară
În Sticlăreasa însă, din motive pragmatice, m-am jucat cu timpul. Voiam să spun o poveste care să acopere 500 de ani de istorie venețiană, dar voiam în același timp să-mi păstrez personajele. Nu voiam ca acestea să moară și să scriu despre urmașii lor și să-l oblig pe cititor să-i pese și de ei. Apoi, brusc, într-o zi, m-am gândit că dacă Veneția e magică, și timpul acolo poate fi magic. Prin urmare, protagoniștii mei îmbătrânesc într-un alt ritm față de restul oamenilor. Nu trăiesc sute de ani, ci doar fac câte un salt. Îi mut înainte o sută de ani, dar ei au cam aceeași vârstă. M-am distrat mult făcând asta. Editorii mei s-au speriat la început, dar acum acesta este primul lucru adus în discuție când se vorbește despre Sticlăreas
Citeste mai multîn Matca literară
Plasând acțiunea în Republica Dominicană, n-am exprimat decât un punct de vedere, al meu ca artist, conștient pe deplin că nu sunt o autoritate în domeniu. Problema este că astfel de regimuri opresive pur și simplu depășesc limitele realismului. Un discurs realist nu poate surprinde ce naiba s-a întâmplat și ce impact radioactiv a avut asta asupra mai multor generații, cum a apărut, pare-se, din neant, s-a înstăpânit peste prezent, apoi a dispărut. Așa că e nevoie să dezvolți tot soiul de strategii, nu pentru a zugrăvi, ci abia pentru a încerca să zgârii suprafața a ceva atât de complex. De aceea m-am folosit de folclor. Sigur, americanii adoră să vorbească despre îngeri sau blesteme sau despre cum țara lor este Tărâmul Făgăduinței. Americanii sunt peste măsură de superstițioși. Așa că m-am folosit de asta. Dar folosindu-mă de vernacular, de supranatural, de mitic, am încercat să redau profunzimea a ceva ce realismul nu poate surprinde.
Citeste mai mult