Un roman tulburător, precis în analiza mecanismelor sufletești, reușind un perfect echilibru între dramatismul situației cu care se confruntă personajul – ultimele săptămâni pe care le are de trăit – și distanța pe care se străduiește să o pună între sine și ceea ce urmează să se întâmple, între gândul legat de ce a fost viața lui până în acel moment și tentația de a o revizui prin prisma a ceea ce descoperă că se întâmplă cu cei apropiați. (…) Când omul rămâne singur fiind încă printre ceilalți – ei nemaiputând face nimic pentru el, el nemaiputând fi nimic pentru ei – ceea ce-i rămâne este vocea naturii și ecoul literaturii. Acest ecou vibrează permanent în romanul lui Schlink. Subtil, se simte în scriitura lui acel construct solid care înseamnă filtrarea adevărurilor vieții prin ceea ce a fost decantat cultural, nu doar trăit. Rezultatul: o carte deopotrivă rece și incandescentă, o oglindă reflectând în egală măsură ceea ce e înăuntru și în afară.
