Ce am învățat de la Graham Greene, o istorie de familie (Polirom, 2024) este, în același timp, romanul unui fiu, al unui fanatic al lecturii și al filmului, al unui „fricos”, cum singur se descrie Andrei Gorzo, dar, înainte de toate, e romanul unui scriitor pe care îl descoperi ca pe o revelație. Pare că, prin romanul acesta, scriitorul a funcționat, până acum, „sub acoperire”, în calitatea sa de critic și istoric de film. Încă nu îmi dau seama ce răscolește cel mai tare în carte, povestea, pe cât de incredibilă, pe atât de tragică, a tatălui autorului, relația (complicată, ca toate astfel de relații) dintre tată și fiu, pasajele detaliate de comentarii despre romanele lui Graham Greene, care te determină să reiei la citit, in corpore, creația scriitorului britanic, sau nesfârșita iubire care se subînțelege din paginile autobiografice.
