Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
Mircea Pricăjan, Instinct de supraviețuire: Lansare de carte la Baia Mare, Timișoara, București și Cluj
În perioada 23 ianuarie – 27 februarie, Mircea Pricăjan își întâlnește cititorii cu ocazia lansării volumului Instinct de supraviețuire, publicat la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”.
Citeste mai multîn revista Ateneu
Remarcabilă la Marta Caraion este eleganța cu care trece de la registrul științific la cel narativ, reflexiv ori comparativ. (...) Adevărată linie de forță, vocea naratoarei, deopotrivă discretă și fermă, armonizează tonuri la prima vedere disjunctive, unind, fără a glisa în patetism dramatic, înțelegerea profund umană cu rigoarea. În loc să atribuie personajelor stări și gânduri, Caraion preferă un discurs interogativ. Alteori, suprapunând realitatea imediată cu subiectivitatea, propune propria grilă de traducere psihologică și emoțională, ca parte a procesului de reconstituire întreprins: „Ei se tem să nu fie arși de vii. Cum este oare teama de a arde de viu împreună cu mii de alte persoane care împărtășesc aceeași teamă?” Din fericire, nu știm cum este teama să arzi de viu, dar, tot din fericire, știm că Transnistria. Istoria unei familii între Est și Vest, 1941-1981 este o carte scrisă cu extraordinară finețe, în care atrocitatea se împletește frisonant cu umanitatea, sacrificiul, iubirea.
Citeste mai multîn revista Ateneu
Meserii nerecomandate femeilor devine o pledoarie orgolioasă pentru normalitate. O pledoarie care riscă să deranjeze bărbații și femeile deopotrivă pentru că arată că adevăratele cauze ale prejudecăților și stereotipiilor din câmpul nostru cultural țin de lipsa de valoare, de superficialitate, de jocuri de putere și nu de criterii sexuale. O spune autoarea unei opere de mare forță, care a reușit să se impună în ciuda tuturor piedicilor de tot felul. O spune fără a se lamenta, fără a se victimiza, cu argumente care fac credibilă confesiunea.
Citeste mai multîn revista 22
Cartea Gabrielei Adameșteanu pleacă de la o introspecție și ajunge la o imagine panoramică. De la un destin scriitoricesc ajunge la o epocă întreagă, uitată deja azi, iar analiza identitară se lărgește de la cadrul familiei la cel al unei comunități largi, în care Istoria destructurează un popor. Secretele familiei ajung târziu la autoare, iar descoperirea lor o face să constate disocierea la care se supuneau cei care erau suspecți a fi „dușmani ai poporului”, protejându-și copiii, și să simtă, amar, că, deși apropiați, au trăit anumite lucruri, în mintea lor, în lumi sensibil diferite. Cartea se citește cu multă emoție, stilul este de o claritate și eleganță franțuzească, și este o carte foarte necesară, aducând un suflu și o perspectivă pe care istoricii nu pot să le furnizeze. Memoriile scriitorilor din comunism nu pot fi decât cărți foarte neliniștite.
Citeste mai multîn România literară, nr. 5
Spre deosebire de alți prozatori, Gabriela Adameșteanu lucrează în cicluri ample, fie că scrie ficțiune sau memorialistică. Cei care se întrebau de ce a reeditat nu demult Anii romantici (2014) au primit destul de repede un răspuns. Constând în noul volum Meserii nerecomandate femeilor, răspunsul atestă orientarea demersului memorialistic către formula unui ciclu care – dacă e să mă iau după zvonuri – va mai adăuga încă un titlu, aflat în lucru. Dar, ca și în cazul romanelor autoarei, acest ciclu memorialistic nu se construiește cuminte, pe formula „romanului-fluviu“, în care fluxul amintirii se derulează etapă după etapă. Anii romantici se focalizau asupra „ghemului“ de întâmplări, speranțe și aspirații stimulate de eliberarea din 1989 și a urmărilor lor. Meserii nerecomandate femeilor deschide larg obiectivul „camerei de luat vederi“, cuprinzând întreaga viață a autoarei (ceea ce mă face și mai curios cu privire la conținutul și formula următorului volum). Metoda este cea a benzii lui Möbius: un du-te-vino bine strunit, mereu semnificativ, între trecut și prezent, ca și între realitatea autobiografică și literatură.
Citeste mai multîn Cațavencii
(...) literatura română crește în secret și, uneori, nu poți pune mâna-n foc că ar fi vorba de un celebru, dar necunoscut autor anglo-saxon, într-o traducere impecabilă. Un astfel de volum este și cel de debut (premiat) al lui Codruț Baciu, Împărăția cerului și a eclerului. Sunt acolo câteva povestiri care m-au emoționat profund – și nu prea sunt genul sensibilos. Acolo se simte talentul prozatorului de azi și de mâine, în capacitatea lui de a face din cititor un voyeurist pofticios și vinovat. (...) Autorul își strecoară afecțiunea cu parcimonie, o pitește după zgârcenie, vase negre și urâte, ursuzenie, dar efectul final e acela de căldură văratecă și de empatie literară. Am admirat aici știința dozajului, care îi iese bine de tot, când se ascunde după limbajul ireverențios al copilăriei. Dar să nu vă pună Necuratul să vă închipuiți că e o carte de amintiri duioase. Prin ea circulă cruzimea, invidia, prostia, nedreptatea, numai că, pentru a le arăta cu degetul, trebuie să citești.
Citeste mai multîn revista Ateneu
O nouă ultimă zi (Ed. Polirom, 2025) este, într-un fel, o sinteză între epicul Rădăcinii și eseistica Urechii. Firul epic, realist și suprarealist, se întinde (...) între România și Franța. (...) Itinerarul eseistic pe tema „ipoteza transcendenței”, adesea ironic și mai ales autoironic, afișând neîncetat o „ostilitate generală” și pendulând între „amărăciune” și „amintirea unei mari bucurii”, cuprinde numeroase trimiteri (adesea implicite) spre filme, cărți, muzici, autori. Spre evenimentele politice din România și Franța în principal, din 2011 și 2012. Spre „camera cealaltă” a memoriei, acolo „unde sunt depozitate adevărurile”, unde ajungi – după ce îți „învingi fantoșa” – în „infrarealitatea intimă, acolo unde se țese personalitatea și se destramă”. Spre, în fine, „vârsta a treia, triumful grotescului”. Tema centrală nu este – așa cum s-ar părea, așa cum au remarcat unii comentatori „apocalipsa”, ci recuperarea timpului fraged, premergător „îmbătrânirii” (mama îi spune o dată, iar memoria îi repetă iar și iar: „Ești și tu de-acuma bătrân!”), blazării, indiferenței, „metronomului necruțător”.
Citeste mai multîn Korunk, nr. 1
„Cartea nu este doar un inventar intelectual, ci o oglindă istorică în care suntem îndemnați să ne examinăm atât ca indivizi, cât și ca națiune. Stilul accesibil încurajează, de asemenea, o reflecție suplimentară asupra întrebărilor ridicate în acest volum. Căutarea românului perfect este prezentă și azi în dezbaterile despre identitate și selecție socială. Iar întrebarea este: suntem oare dispuși să recunoaștem acest lucru?”
Citeste mai multîn România literară, nr. 5
Fiecare articol, document, însemnare, alocuțiune, fragment de corespondență cuprins în volum reconstituie – cu acuratețea celui care trăiește și observă evenimentele (grație percepțiilor și experienței lui Dupront) ani și decenii care corespund unor momente dramatice și chiar tragice din existența României și a Europei: alunecarea spre regimurile de extremă dreaptă în deceniile interbelice, debutul celei de-a doua conflagrații mondiale, iar mai apoi eliberarea, dar și emergența regimurilor de dictatură comunistă în această parte a Europei. Dată fiind diversitatea și calitatea informațiilor, materialele din volum vor stârni nu doar interesul istoricilor, ci și pe cel al literaților, al sociologilor, al diplomaților.
Citeste mai mult
Andrei Mocuța, Salinger și fata cu părul roșcat. Lansare de carte la Timișoara
Marți, 20 ianuarie, ora 17:00, la librăria Cărturești Mercy (Strada Florimund Mercy, nr. 7, Timișoara), Andrei Mocuța își va întâlni cititorii, cu ocazia lansării romanului Salinger și fata cu părul roșcat, publicat de curând la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”.
Citeste mai mult