Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe libertatea.ro
Dora Pavel revine cu un nou roman psihologic complicat: blocaje, crize existenţiale, depresii şi confuzii. Aşa cum stă bine unui bun roman actual – bun pentru vremurile prin care trecem.
Citeste mai multpe libertatea.ro
Un poet cunoscut, care a devenit un bun prozator: „Ce preferi? explorează limitele vieților unor personaje mereu dependente de un «celălalt», prezent sau absent. Când lucrurile par, în sfârșit, că se așază, intervine un factor care amplifică problema”.
Citeste mai multpe libertatea.ro
Cartea care mi-a căzut la inimă – despre moarte, despre viața din jurul morții, despre multe lucruri spuse cu tristețe, ironie, tandrețe, cinism. Mihai Radu este probabil cel mai bun scriitor al nostru care vede lucrurile esențiale prin detalii mărunte. Se citește ușor, dar nu vrei să se termine.
Citeste mai multpe libertatea.ro
Unul dintre cele mai ambițioase romane ale acestui an. Bogdan-Alexandru Stănescu este unul dintre rarii scriitori care combină trei lucruri greu de armonizat: inteligență, emoție și stil. Și îi iese tare bine.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 977
Cartea lui Bogdan Suceavă e în primul rând o Viață și-abia în al doilea o Operă (de altfel, alte poeme, să zicem cele conjuncturale, nici nu fac obiectul acestei investigații, cum nu-l face nici proza păstoasă din scrisori). Odată, însă, ce avem cheia omului, scrisul se degajă aproape de la sine, chiar dacă nu neapărat pe traiectoriile indicate aici. În definitiv, pentru ca un comentator să aibă dreptate, nu-i musai să aibă în absolut fiecare frază a lui dreptate. În orice caz, Suceavă „prinde” acut tropismele interioare ale lui Barbu și mi se pare că discerne bine ce e esențial de ce e lest.
Citeste mai multîn România literară, nr. 50/2022
O importantă temă a cărții rămâne identitatea lingvistică, dar nu numai, pentru că în epoca globalizării suntem toți niște migranți și minoritari. (…) Deși autorii nutresc de obicei speranța că o carte pe care tocmai au încheiat-o va supraviețui peste secole, în cazul acestui eseu, care se citește cu plăcere și poate fi deosebit de util profesorilor, Maalouf încheie declarându-și speranța că peste nu foarte mulți ani rostul scrierii sale va fi perimat. Că nepotul său va ridica într-o bună zi din umeri, mirându-se „că în vremea bunicului încă era cazul ca toate aceste lucruri să fie spuse”.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cel mai popular dintre istoricii academici care scriu azi despre antichitate, Barry Strauss, știe să se adreseze cititorului obișnuit fără să coboare ștacheta, grație inegalabilului său talent de povestitor și unei inteligențe analitice de strateg genial. Acest dezinhibat expert în istorie militară scrie palpitant și cu simplitate despre lucrurile cele mai complicate care țin de „arta războiului“, din perspectiva civilului pentru care războiul e, oricum ai întoarce-o, o barbarie. În cea mai recentă carte a sa, Războiul care a creat Imperiul Roman, Strauss continuă saga romană începută cu Moartea lui Cezar, trecând la uriașul conflict dintre Octavian și Marc Antonius pentru ocuparea locului rămas liber după asasinarea lui Cezar.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Apărut în anii ‘60, considerat un roman western care demitizează însă reperele popularizate de Hollywood în perioada postbelică, cel de-al doilea roman al lui John Williams propune o perspectivă întunecată, cu influențe existențiale și dur realiste, care mi-au amintit de mai cunoscutul Cormac McCarthy (tradus și el în limba română, atât de Editura Humanitas, cât și de Editura Polirom). Williams își alege un cadru dramatic pentru desfășurarea narativă: lumea Vestului Sălbatic aflată la apus, sub presiunea transformării tehnologice și industrializăriii, dar și spațiul naturii dezlănțuite acolo unde omul plătește prețul zbaterii zilnice pentru supraviețuire. (…) aceasta este de fapt povestea lui Williams: povestea unui supraviețuitor care a privit în neant și și-a conștientizat singurătatea, fragilitatea, dar și libertatea, respectiv responsabilitatea pe care le poartă. În lumina acestor revelații sumbre, granița dintre civilizație și sălbăticie va deveni de fapt, la finalul romanului, Butcher’s Crossing, mai fragilă ca oricând, pe măsură ce Andrews va descoperi resorturile interioare ale acestei granițe, dincolo de convențiile exterioare iluzorii.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 976
Am putut citi într-o lucrare recentă că, pentru prima oară în istorie, România începe să recupereze decalajele economice care o separă de estul şi de vestul Europei. Este vorba de capitolul intitulat Economia României după 1990, avându-i ca autori pe Bogdan Murgescu, Christian Năsulea şi Diana-Florentina Năsulea, din cadrul monumentalului volum Panorama postcomunismului în România, publicat anul acesta de Polirom (editor Liliana Corobca). Într-o lucrare anterioară, profesorul Murgescu arătase că decalajele economice ale României faţă de restul Europei, în pofida opiniei comune, s-au adâncit în perioada interbelică, şi că ele şi-au continuat această tendinţă şi în perioada comunistă, inclusiv comparativ cu ţările-surori din „lagărul” socialist. Aşa că nu mică mi-a fost mirarea să citesc că, în primele două decenii ale secolului 21, „România a reușit să aibă rate de creştere mai mari decât majoritatea statelor europene şi să recupereze o parte considerabilă a decalajului economic faţă de restul UE”, fapt demonstrat cu cifre, tabele şi statistici. Inclusiv la nivel de pondere a diferitelor ramuri economice în PIB (agricultură, industrie, servicii şi impozite), România s-a apropiat de structura economiilor dezvoltate. Argumentaţia din acest capitol semnat de autorii citaţi este una dintre cele mai clare şi mai puternice pe care le-am întâlnit în privinţa interpretării evoluţiei României după 1990 – un text într-adevăr canonic privind istoria recentă.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Adevărat tur de forță multidisciplinar, documentat riguros și savuros adesea, studiul domnului Pecican ne așază într-o lumină central-europeană puternică. Curios lucru, ar putea spune unii, o parte dintre personajele cărții (Tândală al lui Rebreanu, fără a mai vorbi de Mitică, Totò Istrati etc.), par să gliseze, totuși, spre metehnele Levantului Oriental în care am fost, de altfel, citiți, până pe la 1878. Dacă e să ne amintim culisarea frontierelor politice și culturale de sub picioarele noastre și geografia variabilă a termenului „balcanicˮ, am putea deduce, oare, puncte de conjuncție între „europenitateaˮ noastră „medianăˮ și „balcanismulˮ de care se vorbește atât?
Citeste mai mult