Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe blog.carturesti.ro
Un nou roman semnat de scriitorul columbian Juan Gabriel Vásquez, Când privești înapoi (traducere de Marin Mălaicu-Hondrari) se dovedește a fi și o meditație amară asupra istoriei secolului XX, dar și asupra amprentei ca o cicatrice lăsate de aceasta asupra indivizilor care joacă pe scena ei. Orice ar scrie Vásquez, când îl citești ai impresia că asiști la ceva cu adevărat important, o stare de „urgență” a literaturii pe care cu greu o găsești la alt scriitor contemporan.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Polirom continuă publicarea scriitorului iordaniano-american Rabbih Alameddine, cu romanul Prin celălalt capăt al telescopului (traducere de Ona Frantz), o privire îndurerată aruncată asupra tragediei refugiaților sirieni, dar și o analiză profundă a experiențelor traumatizante suferite de persoanele LGBTQ. Ceea ce le unește este chiar încercarea scriitorului de a prinde în proza lui o câtime din intensitatea durerii autentice.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Mult-așteptatul, mult-discutatul Crossroads al lui Jonathan Franzen (traducere de Alexandra Coliban, care a și primit Premiul „Antoaneta Ralian” pentru cea mai bună traducere, la Gaudeamus). Povestea unei familii din Midwest, la începutul anilor 70, dar și la începutul unei crize profunde, atât în sânul familiei, cât și al societății americane.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Cel mai recent roman al lui Salman Rushdie, Orașul Victoriei (traducere de Dana Crăciun) spune, sub pretextul traducerii unei epopei antice, povestea unei posedări și a unei întemeieri. Este, în fond, povestea oricărei utopii, minunată în proiect și dezastruoasă în practică. Un roman care amintește de titlurile-forță ale lui Rushdie, în special de Pământul de sub tălpile ei.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Romanul meu preferat de anul trecut, Lecții, de Ian McEwan (în traducerea lui Dan Mircea Alexandru Croitoru): povestea unui om care e posibil să fi fost distrus de un abuz sexual, dar e la fel de posibil să fi avut o viață pe cât de bună s-a putut. O istorie a secolului trecut și a începutului de secol XXI, Lecții este una dintre cărțile remarcabile ale ultimilor ani, semnată de un McEwan melancolic, înțelept, dar neiertător, ca orice scriitor care nu prea mai are nimic de pierdut, pentru că a câștigat tot.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 1035
Cu o intrigă luată parcă din celebra franciză de cinema Perfect necunoscuți, Tarot e un roman vorbit de mulți și rescris de unul singur, o carte plină de o energie factică reconfortantă. Ca-ntr-un joc de cărți unde se descifrează chipuri și se mizează în orb, naratorul ne lasă pradă celor mai neașteptate surprize epice și tipologice. Se mixează abil ironia și umorul, se fac rapoarte de etapă și se inserează, între colocvialități băiețești și spovedanii spontane, notele potrivite de analiză gravă. Aș zice, mai pe scurt, că din nou Mihai Buzea a publicat un roman bun de pus deoparte.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 1035
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atât de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul, facilul și lacrimogenul, iar asta e o veritabilă probă de anduranță pentru un prozator care o vrea atât de eflorescentă, de întinsă și de tensionată. Romanul e de dragoste, da, în primul rând, dar e și roman istoric, o megaparabolă a indiscernabilului etic în comunism – densă în referințe și fapte, impresionantă prin arhitectura sinuoasă, gnomică pe alocuri, liric-frisonantă în altele, dar întru totul valabilă de la un capăt la celălalt. Bogdan Crețu dă, iată, încă o carte de ficțiune care completează fericit palmaresul unui prozator care, altfel, n-are prea mare vechime în gen.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1194
Când vine vorba despre dimensiunea stilistică a acestui jurnal, Cosmin Perța păstrează tonul de factură romantică caracteristic stilului cunoscut al lui Nicolae Labiș, motiv pentru care firul discursiv se desfășoară ritmic și firesc, în timp ce interogațiile despre natura poeziei păstrează aceeași preocupare pentru transcendența actului artistic. Ceea ce e demn de remarcat în cazul acestui volum este maniera în care autorul reușește să preia atributele expresive ale poetului pentru a-i recrea cu autenticitate jurnalul pierdut, încercând în același timp să rămână detașat față de o încărcătură subiectivă care ar periclita acuratețea unui asemenea demers. Acestea fiind spuse, Jurnalul pierdut al lui Nicolae Labiș poate fi atât o ocazie de a redescoperi opera unui poet intrat oarecum în umbra timpurilor, cât și o oportunitate de descoperire a perspectivelor contemporane prin care se reflectă influențele acestora.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Amintind de Huxley, Bradbury, Orwell, Kazantzakis sau Vonnegut, dar și de mai recenții Whitehead, Houellebecq sau Mitchell, povestirile lui Gabriel Macsim posedă din plin simțul mizanscenei grotești, al dialogului și al pulsației epice bine dozate. Realismul lor oblic, la fel ca și accesele de umor pur sau de satiră politică, se mulează potrivit pe cotiturile distopice hi-tech sau oculte. Faptul că se citesc repede și cu plăcere e și el unul dintre avantaje, deloc de neglijat pentru un debut atât de târziu.
Citeste mai multpe litero-mania.ro, nr. 316
Diferit din multe punct de vedere de Femeia de marțipan, Crima de pe podul Garibaldi nu ține să șocheze cititorul prin funambulesc – prezent totuși, dar în doze infime –, ci are o curgere lină, așezată, în care povestea unei crime (sau a unei sinucideri?) este dezvăluită pe măsură ce cuplul detectivistic Martin-Maraia adună indicii despre întâmplarea stranie dintr-o noapte de vară de pe podul Garibaldi din Cluj care a dus la moartea unei femei. Într-o scenă amintind de Twin Peaks-ul lui Lynch, cadavrul acesteia este descoperit în apele Someșului de doi pescari amatori, iar la locul faptei este chemat Martin Breda, însoțit, bineînțeles, de partenera sa, Maraia.
Citeste mai mult