Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Dilema
Aș asemăna această veritabilă „călătorie la capătul nopții” pe care o trăiește cuplul din noul roman al lui Mihai Radu cu un film noir, dur, tensionat, concentrat la maximum, care amestecă abil surprizele epice cu scenele-șoc și cu umorul gros, ținându-te efectiv cu sufletul la gură. Nu pot să nu mă gândesc la două analogii cu filme celebre, cel puțin la fel de reușite, ca stil: Pulp Fiction al lui Tarantino (prin sarabanda de violențe în progresie, cu fundal de parodie glamour, deopotrivă erotică și comică) și Natural Born Killers al lui Stone (prin mizanscena care îmbină cu efect realitățile de dinăuntrul și de dincoace de omniprezentele ecrane TV). Scris alert, strâns, fără excrescențe inutile, cred că Respiră va rămâne unul dintre micile mari romane ale prozei românești de dată recentă.
Citeste mai mult
5 cărți de luat cu tine în vacanță
Se apropie plecarea în vacanță și nu știi ce cărți să iei cu tine? Polirom îți recomandă câteva lecturi captivante, cinci dintre cele mai recente apariții, perfecte pentru tihna zilelor de vară. Pune-le în bagaj și citește-le pe plajă, în hamac sau oriunde îți place!
Citeste mai multpe ioanabaldea.com
Am așteptat mult cartea aceasta, din care au rămas cu mine ecourile umane, dar și culturale pe care le presupun agresiunea, mutilarea, hazardul care-și taie drum în carnea altuia. Sunt imagini – vizita lui Andrew Wylie în rezerva lui Salman cel rănit, relația cu propriul corp mutilat, corporalitatea fricii, iadul medical, sfârșitul lui Martin Amis – care vor rămâne cu mine…
Citeste mai multpe ioanabaldea.com
Mi se pare ireal că am ajuns atât de târziu la cartea aceasta, probabil una dintre cele mai solide, spectaculoase, bântuitoare, magnetice ficțiuni scrise de un autor român din câte am citit eu. Îi iubesc geografia, traumele care cresc liric în alveole narative de un livresc delicios, splendoarea și ingeniozitatea lexicală, complexitatea personajelor care au voce, răsuflare, umbră și umbre.
Citeste mai multîn Libertatea
E în esență o poveste de dragoste între doi oameni pe care totul îi desparte. Ea vine din familia unui fost torționar, el din aceea a unei victime. Asta îi leagă, dar îi și rupe unul de altul. E o carte despre răul care persistă, despre vinovăție, despre ispășire. Despre femei și tătuci, despre tandrețe și abuz. E și o carte despre memorie. A comunismului, bunăoară. Și despre fața hidoasă pe care a luat-o lumea noastră după 1989. Dar, încă o dată: totul a pornit ca o poveste de dragoste care se cerea povestită, deci retrăită, contemplată, înțeleasă ca experiență de împărtășire cu altcineva. Memoria e obligatoriu o narațiune care așază experiențele într-o ordine care e a poveștii, nu neapărat a vieții.
Citeste mai multîn Libertatea
Am încercat să scriu o carte despre Nichita muribund, dinspre poezia lui, dar și una despre epocă, despre ce însemna a fi scriitor în anii ăia ai comunismului, în care inițial totul părea imposibil, pentru ca la final totul să devină nu numai posibil, ci necesar. Pentru că atunci literatura însemna un interval al exercitării instinctului și chiar a culturii libertății: prin creație, dar și prin lectură, care e tot un act de creație.
Citeste mai multîn Libertatea
Când am schimbat genul, au fost dificultăți, a trebuit să scriu o carte, Cornul inorogului, în care să-mi asum o temă cât se poate de dificilă (erotismul) pentru a mă pune la încercare. Țin mult la primul meu roman, pentru că acolo am învățat să scriu proză, să povestesc, nu să comentez, să construiesc dialoguri, personaje, să-mi schimb unghiul, să-mi caut fraza. Este o experiență fabuloasă, am învățat enorm nu numai despre mine scriind proză, dar, cred, și despre literatura însăși. Poate că cititorul care sunt și care nu încetez să devin a avut și el de câștigat din asta.
Citeste mai multîn Observator cultural
M-a intrigat de la început predilecția celor doi prozatori, atât de diferiți și îndepărtați istoric unul de celălalt, atât de distincți din punct de vedere cultural, artistic, stilistic, pentru construirea de ficţiuni în interiorul ficţiunii – un fel de punere în abis a ficţiunii. Acest element este, totuși, mai evident şi mai explicit în romanul lui Schiop, unde se realizează cu o consecvenţă programatică şi unde capătă o amploare halucinantă. pe bune/pe invers poate fi citit şi ca un album de ficţiuni, şi ca o tematizare scrupuloasă a ficţiunii prin referinţele la jocul ficţional la care participă autorul/personajul Adi Schiop şi prietenii săi, şi ca o aducere pe scenă a culiselor autoficţiunii, o exhibare a mecanismelor ei, mai ales în savuroasele note de subsol à la Ţiganiada.
Citeste mai multpe putereaacincea.ro
Volumul, alcătuit dintr-un roman scurt, cel care dă titlul cărții, și șaisprezece povestiri, și ele de întindere relativ redusă, e centrat pe eroi ce trăiesc în propria lor bulă existențială, parcă rupți de lume. Cu toate acestea, presiunea devastatoare a exteriorului se resimte prin porii paginii scrise, prin tensiunea gata să explodeze a frazei și prin viziunea sumbră a dramei singurătății născătoare de violență. Romanul Un balet de leproși e narat din perspectiva unui alter-ego al autorului. Deși datele biografice nu coincid întru totul, caracterul personal e evident. Identitatea de spațiu și de timp trimite la un Montreal plin de mistere și fantasme, unde cele mai bizare întâmplări sunt posibile, iar deznodământul nu e aproape niciodată cel visat de protagonist.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro
Philip Roth scrie frumos, te ține în poveste ca într-o plasă de pescuit din care nu mai poți să ieși și apoi, parcă de nicăieri, printr-un efect de ambiguizare demn de marii maeștri ai romanului, introduce nu neapărat tema evreiască, temă recurentă în toate cărțile lui și prin asta deloc surprinzătoare, ci un episod în care personajul feminin tânăr (sunt două personaje feminine, soția și posibila amantă a scriitorului) devine… Anne Frank. Fantasmagorie pură? N-ai zice, până la finalul pasajului. Scena e plantată în carte aproape de nicăieri și e creată atât de migălos, cu atâta minuțiozitate, încât până și cel mai neîncrezător și experimentat cititor crede în verosimilitatea poveștii. Amy Bellete e și nu e Anne Frank, dar e, indiferent ce s-ar crede. Și ea poate fi adevăratul scriitor fantomă din titlu, prin asta cartea căpătând un cu totul alt înțeles și plasându-se direct în orizontul imaginației.
Citeste mai mult