în Cațavencii

În țesătura densă a textului, cu evenimentele din istoria mare urmărite în amănunt și cu intrigi de tot felul în care îi vezi la treabă pe protagoniști, toate aceste citate din jurnalele zilnice funcționează ca niște momente de respiro pentru cititor.

Citeste mai mult
Cristian TEODORESCU
188 views

în Observator cultural, nr. 1244

Autorul american reface un întreg dosar al relațiilor dintre el și profesorul său. Cu trecutul lui Mircea Eliade pitit în anii – mulți, puțini, un sentiment de vinovăție a rămas – de aderență la ideile legionare, cu prezentul unui material documentar dăruit de Culianu în 1991 profesorului Mark Krupnick, care, la rândul lui, înainte de a muri în 2003, i le dăruiește lui Bruce Lincoln. De aici și povestea acestei cărți alcătuite din reconstituirea întregului dosar, cu textele lui Eliade de acum câteva decenii și impactul lor într-o posteritate în care Ioan Petru Culianu încearcă să se situeze corect între propria-i conștiință și memoria unui profesor mult admirat. Între adevărul ascuns în articole vechi de decenii și viața unui om care a vrut să fugă de propriul lui trecut. Care mereu a venit din urmă. Asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu este oribilă. Ca și acele pete din trecutul lui Mircea Eliade. Fără să fie justițiar, Bruce Lincoln încearcă să fie drept. Inclusiv cu propriile-i opțiuni. Cine are dreptul să judece? Adevărul iese la iveală oricum. O carte care nu știm dacă va produce polemici, dar merită a fi citită cu atenție.

Citeste mai mult
Cristina MANOLE
255 views

pe anasicartile.ro, 20 februarie 2025

Dincolo de istoria de viață a Orsolei Rosso, pe care am apreciat-o sincer, mi-a plăcut că am avut parte de o incursiune în lumea Veneției. (…) Tracy Chevalier îi angrenează pe toți membrii familiei Rosso în acest ansamblu copleșitor de încercări, pierderi, iubiri și sacrificii, așteptând să îi vadă răzbătând din fiecare cursă contra cronometru și contra destinului pregătit. Mi-a plăcut mult de Orsola, i-am simțit dedicarea, spiritul de sacrificiu și devotamentul. Dar i-am apreciat și maleabilitatea, dorința de a deveni mai bună și mai ancorată în realitatea vremii. Sticlăreasa este un roman complex, plin de straturi și culoare, de amintiri și dureri greu de depășit.

Citeste mai mult
Anca RUCĂREANU
153 views

în revista 22

Ce am învățat de la Graham Greene, o istorie de familie (Polirom, 2024) este, în același timp, romanul unui fiu, al unui fanatic al lecturii și al filmului, al unui „fricos”, cum singur se descrie Andrei Gorzo, dar, înainte de toate, e romanul unui scriitor pe care îl descoperi ca pe o revelație. Pare că, prin romanul acesta, scriitorul a funcționat, până acum, „sub acoperire”, în calitatea sa de critic și istoric de film. Încă nu îmi dau seama ce răscolește cel mai tare în carte, povestea, pe cât de incredibilă, pe atât de tragică, a tatălui autorului, relația (complicată, ca toate astfel de relații) dintre tată și fiu, pasajele detaliate de comentarii despre romanele lui Graham Greene, care te determină să reiei la citit, in corpore, creația scriitorului britanic, sau nesfârșita iubire care se subînțelege din paginile autobiografice.

Citeste mai mult
Corina ȘUTEU
204 views

pe romaniasociala.ro, 18 februarie 2025

După câte cunosc eu, dar s-ar putea să mă înșel, acesta este primul volum de specialitate publicat de un sociolog român pe tema secularizării corelată cu cea a sacrului. Evident, știm cu toții că există bune și foarte bune articole, studii, capitole de cărți scrise de autori români pe temele secularizării și sacrului. (…) O altă noutate a acestei cărți ține de faptul că propun o nouă teorie despre secularizare. Am intitulat-o Secularizarea ca fenomen multidimensional aflat în interconectivitate socială. Cei curioși vor putea citi în primul capitol al cărții despre ce este vorba. Tot la capitolul noutate a cărții aș trece și decriptarea în registrul eliadesc a prezenței sacrului în diverse ipostaze ale vieții noastre actuale de zi cu zi.

Citeste mai mult
Nicu GRAVILUȚĂ în dialog cu Sergiu Lucian RAIU
195 views

pe nesemnate.ro, 15 februarie 2025

   All in all, e o carte plăcută, în ciuda titlului scary, o carte a recuperărilor, dar și a amintirilor dureroase (povestite însă pe un ton firesc, blând și cu umor, fără întunecări, de un autor care alege să expună ororile tranziției într-o manieră mai puțin dramatică), semn că timpul a trecut, că lucrurile s-au mai așezat, am supraviețuit și că, vorba autorului, oricum în viață/în istorie „nimic nu e pierdut și nimic nu e câștigat definitiv”.  

Citeste mai mult
Oana PALER
171 views

în Cațavencii, 14 februarie 2025

Una dintre cele mai frumoase cărți de Aurora Liiceanu e Șiragul cu inele. Și, cu un vechi cuvînt, poate cea mai pilduitoare. Douăsprezece istorii despre puterea inelelor – fără altă legătură cu filmul Stăpânul inelelor decât trimiterile la magia în care sunt învăluite anumite inele. Tot atâtea povești de dragoste, ură, trădare, eroism, lașitate, hoție și generozitate. Protagonistul lor, inelul, ne previne autoarea, are însușiri care-l fac recunoscut drept „vindecător, însoțitor, prestigios, faimos, genealogic, imagistic, iubitor, versatil, invizibil, vorbăreț-bârfitor, nostalgic, complice”. Spre deosebire de vremelnicii săi aparținători, inelul e imun la trecerea timpului, încât ai zice că el, purtatul, e adevăratul stăpân în această relație, nu purtătorul său.  

Citeste mai mult
Cristian TEODORESCU
182 views

pe radioromaniacultural.ro, 14 februarie 2025

Adela GRECEANU: De ce nu ai putut să spui doar povestea tatălui și a familiei? Andrei GORZO: „Pentru că e atât de fantasmagorică, de rocambolescă, de bizară încât mi se părea că e aptă să producă ridicări din umeri așa, de una singură. Aveam nevoie s-o pun în contact cu ceva. Eu nu pot să spun cu autoritate povestea tatălui meu pentru că sunt multe lucruri pe care nu le știu sau nu le știu până la capăt sau nu știu dacă sunt așa. Și-atunci povestea nu putea fi decât povestea mea, inclusiv a mea copil, adolescent, cum eram când se întâmplau lucrurile astea și-a adultului nu cu mult mai luminat, nu cu mult mai puțin ignorant în care m-am transformat. Deci trebuia să fie povestea mea, a formării mele. Și-aici lecturile mele din adolescență din Graham Greene joacă un rol important, cu atât mai mult cu cât la vremea aia mi se părea că au legătură cu taică-meu, cu ce trăiam, cu ce se întâmpla în jurul meu, cu viața noastră cotidiană.”

Citeste mai mult
Andrei GORZO în dialog cu Adela GRECEANU
192 views

în România literară, nr. 14/2025

Este necesar, dintr-un început, să subliniem originalitatea acestei ficțiuni literare; dacă, în Fahrenheit 451, oamenii distrug cu o furie nebună cărțile, dându-le foc, în romanul lui Mihai Șteț, cărțile sunt cele care, prin intermediul oamenilor puterii, într-o societate totalitară, a unei Românii post-comuniste, zdrobesc viețiile altor oameni, mai precis, pe ale celor care zămislesc literatura – scriitorii. (…) Avem în Cărțile un roman bine scris, ce se cere citit atent în (cel puțin) o dublă cheie, după preferința și înțelegerea fiecărui cititor.

Citeste mai mult
Liviu CAPȘA
265 views

în Libertatea

Autorul german Bernhard Schlink, ajuns el însuși la opt decenii de viață, a turnat în acest volum amărăciunea, experiența, regretele și speranțele omului care știe că drumul său ajunge la capăt și a disecat sentimentele crude și dureroase pe care ți le induce iminența reverenței finale. Vă recomand această carte ca pe o lectură filosofică și captivantă, dar și ca pe o adevărată terapie de imunizare împotriva gândurilor triste aduse de moarte, expuse uneori pe un ton înspăimântător de profetic.

Citeste mai mult
Oana DUȘMĂNESCU
215 views
Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri