Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Matca literară
Al doilea volum al trilogiei, o distopie cu inserții horror, reprezintă încercarea lui Teofil, eroul-sihastru, de a ieși din exilul autoimpus și a se reconecta la umanitate. N-o face pentru că vrea, ci pentru că trebuie. Asemenea îngerului din Vechiul Testament, încearcă să salveze doi copii, soră și frate, nu din Sodoma, ci dintr-un orășel de munte transilvan ai cărui locuitori se pomenesc prinși în mijlocul unui conflict dement – ca toate războaiele, nu? Tensiunea așteptării locuitorilor aflați în asediu are un crescendo aproape insuportabil, ca în Deșertul tătarilor de Dino Buzzati. Iar finalul, imprevizibil și spectaculos, dă totul peste cap și îi lasă fără suflare – la propriu.
Citeste mai multîn Matca literară
Romanul seamănă cu o spovedanie lucidă despre alienare și căutarea sinelui într-o lume aflată la răscruce. E un refuz de a trăi după reguli impuse de alții: „Mă mișc în interiorul bolii mele ca în interiorul unei mame, mi-e bine, mi-e cald, e vâscos, mă hrănește și uneori răzbat de afară mici zgomote, însă nimic care să mă poată deranja cu adevărat”. Povestea, cu tente mistice, dar și filosofice, are simplitatea marilor destine a căror aventură se desfășoară în interior.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1285
Judicios calculată-n proporții, cartea, alcătuită din trei secțiuni, fiecare însoțită de aparate de note, se aranjează nu după un criteriu strict cronologic, ci mai degrabă după unul ce ține de o ordine interioară, așa încât senzația de circularitate și de permutabilitate a părților, de ritm firesc al gândurilor, cu cadențele lor când lente, când accelerate, ne însoțește pe tot parcursul lecturii. Ce merită pus în exergă încă de la început este complexitatea problematică a volumului. Autoarea tratează teme majore, precum istoria personală și istoria literară, ambele modelate de capriciile politicului, condiția de scriitoare, feminitatea și feminismul. Sunt prezente aici modele auctoriale și umane, portrete și analize, afinități și rezerve, mărturisiri, gestația unor proze, geneza unor personaje. Dincolo de incontestabilul merit de „arheologie culturală“ și de inerentul autoportret, remarcabile mi se par ritmul narativ bine strunit, echilibrul dintre implicare și detașare, dintre luciditatea observației și mobilitatea la conștiința celuilalt.
Citeste mai multpe contributors.ro
Volum cu un titlu îndrăzneț ce ar putea stârni reacții de respingere, chiar de revoltă din partea feministelor agresive de astăzi. Care s-ar mai putea scandaliza și citind că autoarea lui mărturisește că, odată depășită etapa fugii de literatură, odată dând curs îndemnului scrie! a nutrit constant dorința de a fi scriitor, nu scriitoare. (...) întreaga carte înseamnă pentru Gabriela Adameșteanu un prilej și de rememorare a unor episoade din propria existență, dar, în principal, de evocare critică a unor lumi. Lumea comunistă și cea post-revoluționară. Cu bunele și relele lor. De aici și valoarea documentară a volumului.
Citeste mai multîn revista Familia
Încă de la începutul deosebit de puternic, marcat de o scenă memorabilă de acțiune, dublată de revelarea dramei personale, cauzate de boală și sechelele ei, cartea știe să-și țină cititorul captiv, stârnindu-i curiozitatea prin acțiune și oferindu-i scene autentice de introspecție. (...) prin scriitură, prin tehnicile de a doza acțiunea, prin jocul cu planurile și prin construcția personajelor, Vreau să aud numai de bine rămâne o carte remarcabilă. Și memorabilă.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 11
Saou Ichikawa oferă (...) o perspectivă emoţionantă, particulară asupra naturii umane şi asupra autoestimaţiei, singurul mod de valorizare a vieţii în ecuaţia în care se aşază elementele autoestimative. Dinamitarea tabuurilor prin explorarea psihologică este un mod de experimentare prin literatură, ceea ce a şi asigurat succesul romanului Cocoşata.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Fotografie a rătăcirii unei lumi, jurnalul este şi fotografia unei agonii. Cancerul care îl distruge înaintează implacabil, asemeni unui emisar al destinului. Sîrbu scrie despre moarte cu simplitatea tragică a unui Cehov. Corpul este strivit de durere şi de boală, dar timbrul nu poate fi amuţit. Literatura devine forma de afirmare a umanităţii ce nu poate muri cu adevărat. Lecţia jurnalului este una a curajului est-etic. După trei decenii şi jumătate, efigia lui I. D. Sîrbu se conturează, întreagă: geniul unui marginal este, în cele din urmă, parte din fibra literaturii noastre. Ediţia Sîrbu este insăşi vocea sa, una care se distinge, limpede şi temerară, precum lampa ce luminează, în adânc, un drum al generaţiilor de mineri, imaginând o punte peste suferinţă, durere şi moarte.
Citeste mai multpe bookblog.ro
Cum ziceam la început, Michel Bussi reușește încă o dată să ne țină pe jar până la final prin desele răsturnări de situație, intriga extrem de complicată, personajele vii și nenumăratele ramificări ale intrigii (inclusiv jurnalul detectivului este așternut pagină cu pagină, întrerupând acțiunea când ți-e lumea mai dragă, dar făcând încet-încet lumină asupra dedesubturilor complicatului său caz), plus eterna întrebare: până la urmă care fetiță a supraviețuit? Și cum de-a supraviețuit? Și ce familie își va recupera nepoata? Un carusel amețitor de aventuri nonstop, pentru ca în final, așa cum afirma și Sherlock Holmes: când ai eliminat toate ipotezele, cea care ți-a rămas la final, oricât de neverosimilă ar fi, trebuie să fie adevărul. Și exact așa și este. Nu vă zic ce indiciu m-a ajutat pe mine să rezolv enigma, dar vă zic, totuși, că se ascunde la vedere. Sunt curios dacă îl veți descoperi și voi. Succes!
Citeste mai multîn revista Anthropos, nr. 10
Să spui sau să nu spui – e de o complexitate de apreciat. Îmbinând mai multe planuri narative și povești din viața fiecărui personaj afectat inconștient de secretul transgenerațional al rușinii ontologice, romanciera reușește să creeze un tablou familial, ilustrând artistic circuitul traumei psihologice. Impresionează, în mod deosebit, imaginea femeii care-și asumă toate datoriile, grijile, greșelile, poverile tuturor, încearcă să remedieze orice conținut, fără a lăsa „urmă” a durerii. (...) Apreciem, în mod deosebit, calitatea romanului, care deși abordează teme complexe, oferă o plăcere a lecturii, o savoare aparte. Frazele se citesc rapid și textul trece ca o viață a femeii, prin fața ochilor, poveștile se împletesc organic, devenind un organism viu. Astfel, romanul Să spui sau să nu spui e, fără îndoială, o bijuterie literară.
Citeste mai multîn revista Contemporanul, nr. 12
Povestirile sunt variațiuni pe tema guvernării spirituale a lumii. Opoziții de natură diversă sunt împăcate, analogii sunt vânate între mituri, imagini emblematice, ramificații ale unuia și aceluiași scenariu, prezent de la prima până la ultima povestire a căutării Adevărului ca temei ontologic, de dincolo de spațiu și timp, dar care, prin căi oculte, răzbate în viața omenirii de zi cu zi. (...) Exercițiile hermeneutice ale lui Culianu, tipărite postmortem în volum, sunt o lectură fascinantă, așa cum se întâmplă întotdeauna când, parafrazându‑l pe Blaga, ne adâncim în mister vânând revelații.
Citeste mai mult