- ISBN
- 978-973-46-8093-1
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 3
- Număr pagini
- 216
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIOGRAFII ROMANȚATE
- Domenii
„Mama păstra cartea lui, Elegii pentru fiinţe mici, ca pe icoană şi ştia poeziile acelea pe de rost. Ea nu s-ar fi supărat nici dacă fiul ei ar fi ajuns actor. Dacă îi place, zicea ea. Îşi spuneau versuri, iar cînd el ne vizita, se jucau, se strîmbau, interpretau roluri închipuite. Schimbau replici de parcă jucau teatru adevărat, iar eu eram publicul lor, spectatoarea, nu participam, tu semeni cu tata, ziceau ei, dar nu mă supăram. Ştiam că aşa e, eu semănam cu tata, trebuia să fiu fata tatei, iar între ei era o legătură care în teatrul lor ciudat îi făcea să pară un singur rol cu două feţe, unul tînăr, altul bătrîn, unul vesel, altul trist, dacă mama era veselă, Eugen era trist, dacă era invers, Eugen făcea tot posibilul s-o înveselească, aşa erau mama cu Eugen. Dansau amîndoi uneori, nu aveam patefon, cînta Eugen sau cîntau amîndoi şi dansau. Atunci se producea minunea, atunci mama noastră îmbătrînită înainte de vreme întinerea, de parcă atingerea fiului ei era fermecată. Devenea tînără, o fetiţă, şi fericită şi bucuroasă, ochii îi străluceau, obrajii se rumeneau şi devenea frumoasă. Dansul lor magic, dragostea ca un fir mătăsos de lumină nevăzută între mamă şi fiu.
Eugen nu putea accepta moartea ei prematură. Cînd eram mic, mă ducea mama la cinematograf, dacă o rugam, iar eu nu am dus-o niciodată, aş vrea la un teatru, a zis ea şi eu i-am răspuns: nu-mi place teatrul, nu vreau la teatru. Am stat departe de ea cît am locuit la tata, apoi la Craiova, am stat departe cît eram student, niciodată nu aveam timp pentru ea. N-am dus-o nicăieri, n-am bucurat-o cu nimic, în timp ce ea ne-a dat tot ce-a avut mai bun, a lucrat ca să ne poată ajuta, să ne ofere totul, iar cînd şi eu am avut, am băut toţi banii cu prietenii. Am fost străin, am fost departe. Dureros de departe! Mamă, hai să jucăm mai departe teatru, tu de la tine de sus, eu de aici de jos.”
Născut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina, Eugène Ionesco a fost primul copil al avocatului Eugen Ionescu şi al Mariei-Tereza (n. Ipcar). În 1911 a plecat împreună cu familia la Paris, unde tatăl său a susţinut doctoratul în 1916, după care a fost rechemat la Bucureşti şi timp de şase ani soţia nu a mai ştiut nimic de el, crezînd că a murit pe front. Cu puţin timp înainte, familia trecuse printr-o dramă: Mircea, cel mai mic dintre fraţi, a murit la vîrsta de un an şi jumătate. Viitorul dramaturg s-a întors în România după divorţul părinţilor, în urma căruia tatăl a obţinut custodia copiilor. A fost elev la Liceul „Sfîntul Sava”, apoi student la Facultatea de Litere. A publicat un volum de versuri, Elegii pentru fiinţe mici (1931), şi un eseu critic, Nu (1934), precum şi numeroase texte în presa vremii. În 1938 a obţinut o bursă la Paris pentru a lucra la teza de doctorat, dar s-a întors după doi ani, din cauza instabilităţii politice de acolo. La un an după rebeliunea legionară din 1941, a părăsit România, fiind numit ataşat cultural al Legaţiei române de la Vichy. Odată cu venirea comuniştilor la putere, funcţionarii au fost rechemaţi, dar familia Ionesco (Eugen se căsătorise cu Rodica Burileanu în 1936, an în care s-a stins din viaţă mama lui) s-a stabilit la Paris. În 1950 a avut loc premiera „anti-piesei” Cîntăreaţa cheală la Théâtre des Noctambules. Au urmat ani prolifici, în care a scris piesă după piesă (cele mai cunoscute: Scaunele, Lecţia, Rinocerii, Regele moare), fiind jucat pe cele mai importante scene din Franţa, iar apoi din întreaga lume. În 1970 a devenit membru al Academiei Franceze, primul (şi singurul) scriitor de origine română care a obţinut această distincţie. S-a stins din viaţă pe 28 martie 1994, la Paris. Este considerat un autor clasic al dramaturgiei de avangardă din secolul XX, promotor al teatrului absurdului.
Liliana Corobca citește din Ionesco. Elegii pentru noul rinocer
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 3
- Număr pagini
- 216
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Liliana Corobca (n. 10 octombrie 1975, satul Săseni, raionul Călărași, Republica Moldova) este scriitoare și cercetătoare a cenzurii comuniste din România. Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (1997), doctor în filologie la Universitatea din București (2001, cu teza Personajul în romanul românesc interbelic, publicată la Editura Universității din București, 2003). Cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (2002‑2011), cadru didactic universitar asociat la Universitățile din București și Ploiești (2004‑2007). Este expert în domeniul exilului românesc la IICCMER, București (din 2014). A beneficiat de burse și rezidențe de creație în Germania, Austria, Polonia, Franța, România. A debutat cu romanul Negrissimo (Arc, Chișinău, 2003, 2021; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). A mai publicat romanele Un an în Paradis (Cartea Românească, 2005; Arc, 2021; ediții în italiană, 2009, și în germană, 2011), Kinderland (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015; Premiul Radio România Cultural, Premiul Cristal la Festivalul Internațional de la Vilenica; ediții în germană, 2015 și 2016, în slovenă, 2015, în sârbă, 2021, în italiană, 2022), Imperiul fetelor bătrâne (Cartea Românească, 2015), Caiet de cenzor (Polirom, 2017; ediție în engleză, 2022), Capătul drumului (Polirom, 2018), Buburuza (Polirom, 2019), biografia romanțată Ionesco. Elegii pentru noul rinocer (Polirom, 2020), studiul Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (Cartea Românească, 2014; nominalizat la premiile revistei Observator cultural și la Premiul PEN România), monologul bilingv român‑german în trei acte Cenzura pentru începători/Die Zensur. Für Anfänger (Thanhäuser, Ottensheim am Donau, 2014) și volumul de interviuri Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine. Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu‑Suțu (Corint, 2019). A editat volumele Alexandru Busuioceanu. Un roman epistolar al exilului românesc. Corespondență. 1942‑1961 (2 vol., Jurnalul literar, 2003, 2004), Poezia românească din exil (antologie, prefață și note, Institutul Cultural Român, 2006), Golgota românească. Mărturiile bucovinenilor deportați în Siberia (texte culese de Dumitru Covalciuc, Vestala, 2009, 2015), Epurarea cărților în România. Documente. 1944‑1964 (Tritonic, 2010), Instituția cenzurii comuniste în România. 1949‑1977 (2 vol., Ratio et Revelatio, 2014; Premiul „Dimitrie Onciul” al Fundației Culturale Magazin Istoric), Paul Goma și exilul etern (Ratio et Revelatio, 2016). Coautor la Dicționarul General al Literaturii Române (Univers Enciclopedic, 2005‑2009), Enciclopedia cenzurii din România (2 vol., Ars Docendi, 2019) ș.a. Prezentă în mai multe antologii literare din țară și din străinătate. A coordonat volumele Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019; Premiul „Alexandru Boldur” al Fundației Culturale Magazin Istoric) și Panorama comunismului în România (Polirom, 2020).