- ISBN
- 978-630-344-153-5
- An apariție
- 2025
- Lună apariție
- 3
- Număr pagini
- 264
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- EGO-GRAFII
- Domenii
Premiul pentru debut al României literare, 2006
Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, 2006
„Vasile Ernu e tare prin relaxarea şi forţa cu care uneşte şi simetrizează Literatura şi Mesajul. Iată mesajul, aşa cum am putut eu să îl înţeleg... Cartea a apărut atunci când trebuia să apară. Dar nu în sensul că a tras lozul câştigător la plesneală. Nu a fost o chestiune de noroc. Născut în URSS a forţat pur şi simplu lumea să ciulească urechile. Pentru că avea un mesaj – care trebuia ascultat.” (Mihai Iovănel)
„Dacă ar fi să căutăm precursori pe sol românesc, primul nume care îmi vine în minte este cel al lui Radu Cosaşu din Supravieţuiri. Acelaşi talent lucid şi ludic de a face din «rahatul» propagandistic bici estetic, acelaşi comic versatil, acid şi tandru care excită pe întreg parcursul cărţii apetitul de lectură.
Născut în URSS este cartea-manifest a unei identităţi în răspăr. Chiar dacă autorul ei nu va mai publica nimic (ceea ce nu cred!), el poate sta liniştit. Punctul ochit – memoria colectivă – a fost bine lovit, iar mesajul deja asimilat.” (Paul Cernat)
„Ceea ce încerc să fac este un fel de arheologie a vieţii de zi cu zi a Uniunii Sovietice, ca o metaforă a culturii şi civilizaţiei sovietice. Textul, scris în maniera unui «gen eretic», încearcă să sintetizeze teme, eroi, situaţii, amintiri, lucruri şi cuvinte-cheie sub forma unor piese de puzzle. Deşi fiecare piesă-text poate fi citită separat, întregul nu poate fi văzut decât montând piesă cu piesă. Acest ansamblu nu are pretenţia de a construi o imagine exhaustivă, obiectivă şi exactă a ceea ce a fost cultura sovietică. Este o arheologie subiectivă, personală, care vrea să ofere doar contururi, starea de spirit, modul de a gândi şi de a vorbi caracteristice unei culturi, să creioneze mentalitatea culturală sovietică. Această arheologie nu propune o cheie de înţelegere, o judecată morală sau valorică, ci doar induce o familiarizare ce ne poate ajuta pe toţi să înţelegem mai bine ce a fost Uniunea Sovietică şi ce înseamnă lipsa ei.” (Vasile Ernu)
- An apariție
- 2025
- Lună apariție
- 3
- Număr pagini
- 264
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Vasile ERNU s-a născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea „Al.I. Cuza“, Iaşi, 1996) şi al unui master de filosofie (Universitatea „Babeş Bolyai“, Cluj Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. A activat în cadrul fundaţiilor Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020, 2025), tradus în rusă, bulgară, spaniolă, italiană, maghiară, poloneză, georgiană şi japoneză. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvântul, Premiul pentru roman şi memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul şi a fost distinsă cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009; nominalizată la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural şi distinsă cu Premiul Tiuk!; tradusă în Italia); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan Alexandru Stănescu, Polirom, 2010); Intelighenţia rusă azi (Cartier, 2012); Sunt un om de stânga (Cartier, 2013); Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii (Polirom, 2015, 2017, 2020; distinsă cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură, 2015); Intelighenţia basarabeană azi. Interviuri, discuţii, polemici despre Basarabia de ieri şi de azi (Cartier, 2016); Mică trilogie a marginalilor. Bandiţii (Polirom, 2016, 2017, 2021; distinsă cu Premiul pentru eseistică/publicistică al revistei Observator cultural, 2017); Jurnal la sfârşitul lumii, I (Cartier, 2019); Războiul pisicilor (cu ilustraţii de Veronica Neacşu, Cartier, 2019); Mică trilogie a marginalilor. Izgoniţii (2019, 2022; distinsă cu Premiul Agenţiadecarte.ro pentru eseu/publicistică/memorialistică, 2020); Sălbaticii copii dingo (Polirom 2021, 2022; distinsă cu Premiul pentru memorialistică al revistei Observator cultural, 2022, şi Premiul AgenţiadeCarte.ro pentru eseu/publicistică/memorialistică, 2022); Jurnal la sfârşitul lumii, II (Cartier, 2023); Centrul nu se mai susţine. Ceea ce ne desparte (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, Trei, 2023). A coordonat: Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (împreună cu Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu, Cartier, 2008); Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil (împreună cu Florin Poenaru, Tact, 2014); Republica Moldova la 25 de ani. O încercare de bilanţ (împreună cu Petru Negură şi Vitalie Sprânceană, Cartier, 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro.
Mai multe detalii pe www.ernu.ro.
Foto autor: Șerban Mestecăneanu