- ISBN
- 978-973-46-9434-1
- An apariție
- 2023
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 408
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Roman câștigător al Premiului Pen/Hemingway pentru debut pe anul 2021
Una dintre cărțile preferate ale lui Barack Obama din anul 2020
Traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu
În 1995 în Kailua-Kona, Hawaii, Nainoa Flores, un băiat de şapte ani cade de pe un vas de agrement în valurile Oceanului Pacific. Când rechinii îşi fac apariţia, toată lumea se aşteaptă la ce-i mai rău. Dar Noa este prins cu delicateţe în fălcile unui rechin şi redat mamei sale, povestea preschimbându-l pe băiat într-o adevărată legendă. Familia lui Nainoa, care se zbate să-şi câştige existenţa, vede în salvarea acestuia un semn de bunăvoinţă din partea vechilor zei hawaiieni – mai ales că băiatul pare să posede puteri uluitoare. Însă, pe măsură ce timpul trece, presupusul dar divin începe să dezbine familia: Nainoa, care lucrează acum ca paramedic în Portland, se zbate să-şi înţeleagă propria misiune; la nord, în statul Washington, fratele său mai mare, Dean, se lansează în lumea sportului universitar de elită, obsedat de bogăţie şi faimă; iar în California, Kaui, sora mai mică, se dedică studiilor, escaladelor şi senzaţiilor tari, în încercarea de a-şi câştiga independenţa. Când familia Flores se confruntă iarăşi cu evenimente supranaturale, membrii ei sunt nevoiţi să-şi regândească valorile legate de familie, tradiţii şi supravieţuire.
„Lirică şi brutală în egală măsură, această emoţionantă poveste de familie are în centru consecinţele miraculosului în viaţa de zi cu zi. Stilul remarcabil, personajele memorabile şi o premisă de un supranatural credibil se îmbină armonios în paginile acestui roman de debut minunat construit.” (Kirkus Reviews)
„Într-un stil luxuriant ca insulele despre care scrie, Washburn a conceput un roman prin excelenţă hawaiian, dar care abundă şi în teme universale – tensiunea dintre magic şi real, dintre aşteptare şi dezamăgire şi, poate cel mai important, dintre exil şi acasă.” (Columbia Magazine)
„Un roman spumos, de anvergură, Rechini în vremea salvatorilor îşi încântă cititorii cu vocile naratorilor săi, fiecare cu stilul său profund personal.” (Star Tribune)
- An apariție
- 2023
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 408
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Kawai Strong Washburn s-a născut şi a crescut pe coasta Hāmākua, pe Big Island, în Hawaii. De profesie inginer IT, Washburn s-a remarcat şi ca activist de mediu şi autor de proză scurtă. Rechini în vremea salvatorilor este romanul său de debut, scris de-a lungul unui deceniu, nominalizat la Center for Fiction First Novel Prize şi distins cu PEN/Hemingway Award pe anul 2021. S-a bucurat de o largă apreciere în rândurile criticii, figurând în numeroase topuri realizate de publicaţii culturale, dar şi pe lista romanelor preferate ale fostului preşedinte american Barack Obama în 2020. În prezent, locuieşte cu soţia şi cele două fiice în Minneapolis.