- ISBN ePub
-
978-973-46-8678-0
- ISBN PDF
-
978-973-46-8679-7
- An apariție
-
2021
- Tip ediție
- eBook
- Format
- ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Premiul Nobel pentru Literatură 2018
Traducere din limba polonă de Cristina Godun
Un medic scoţian din secolul al XVII-lea, ajuns în slujba regelui Poloniei, descoperă o rasă ciudată de copii vegetali. O familie formată din patru femei identice primeşte vizita unui cuplu de bărbaţi similari. Un bătrîn văduv, însingurat şi tipicar, observă într-o dimineaţă că lumea din jur s-a transformat aleatoriu (sau, dacă nu, că şi-a pierdut el minţile). O lume degradată, dintr-un viitor nedefinit, îşi păstrează stabilitatea graţie sacrificiului unui personaj misterios, aparent nemuritor, ce suferă pentru oameni de peste trei sute de ani. În zece texte dense, pline de dinamism şi surprinzătoare de la premise pînă la final, imaginaţia neîngrădită ce caracterizează Povestirile bizare ale Olgăi Tokarczuk cucereşte nu doar prin subiecte ori prin atmosfera creată, ci şi prin forţa empatică ce le străbate. Pendulînd între fantastic, SF, straniu şi insolit, aceste povestiri reprezintă tot atîtea mostre de virtuozitate şi inventivitate artistică ale acestei remarcabile prozatoare.
„Diversele tipuri de religiozitate, umorul de sorginte literară, desenarea contururilor viitorului, straniul, noul şi imprevizibilul, precum şi analiza lumii în care ne mişcăm plini de îndoieli – iată temele esenţiale abordate în recentele povestiri ale acestei scriitoare excepţionale.” (Głos Kultury)
„Bizare, insolite, stranii, neobişnuite… şi totuşi clasice, cunoscute, familiare, povestirile din acest volum ne lasă impresia că le-am mai auzit undeva, cîndva. Dar ce se ascunde în spatele misteriosului titlu al Olgăi Tokarczuk, Povestiri bizare? Un şir de plăsmuiri şi traume neasumate, veşnicia sufletului, întrupări succesive, căutarea propriului loc pe pămînt şi teama că omul va observa cu uşurinţă cum magia şi cotidianul se întrepătrund.” (Magdalena Brodacka)
„După prelegerea susţinută la ceremonia decernării premiilor Nobel, se vorbeşte foarte mult despre tandreţea, sensibilitatea şi duioşia faţă de lume pe care le iradiază scrierile Olgăi Tokarczuk. Această tandreţe se face simţită şi în Povestirile bizare mai ales prin maniera caldă, empatică în care scrie despre destine umane lipsite de strălucire, rătăcind dezorientate în propria viaţă, chinuite de singurătate, angoasă, alienare, frică de bătrîneţe, boală, moarte, dar şi de viitorul apocaliptic.” (Cristina Godun)
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 12
- Număr pagini
- 256
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Olga TOKARCZUK, născută în Sulechów în 1962, este unul dintre cei mai faimoşi şi mai iubiţi scriitori polonezi contemporani, numărându-se printre câştigătorii celei mai prestigioase distincţii literare poloneze, Premiul Nike. Este autoarea mai multor romane, printre care Călătoria oamenilor Cărţii (1993; Polirom, 2001, 2018, 2020), Casă de zi, casă de noapte (1998), Străveacul şi alte vremi (1996; Polirom, 2002, 2020, 2023), Rătăcitorii (2007; Polirom, 2018), Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor (2009; Polirom, 2019, 2023), Cărţile lui Iacob (2014; Polirom, 2023) şi volume de povestiri: Ultimele povestiri (2004; Polirom, 2018, 2019), Povestiri bizare (2018; Polirom, 2020), traduse în peste cincizeci de limbi. În anul 2018, romanul Rătăcitorii, la a cărui lansare The Bookseller afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-aţi auzit”, a fost distins cu Man Booker International Prize. Romanul Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor a fost adaptat pentru marele ecran în 2017, de regizoarea Agnieszka Holland, într-o producţie care a obţinut Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Pentru întreaga carieră literară, Olga Tokarczuk a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2018.