Romanul Ascultă cum cântă vântul, distins cu Premiul Gunzo, a fost ecranizat în 1981 de regizorul japonez Kazuki Ōmori.
Traducere din limba japoneză de Angela Hondru
Alcătuind, împreună cu În căutarea oii fantastice (1982), halucinanta „Trilogie a Şobolanului”, romanele reunite în acest volum, Ascultă cum cântă vântul (1979) şi Pinball, 1973 (1980), prefigurează nu numai fascinaţia lui Murakami pentru literatura şi cultura occidentale, ci şi unele dintre temele predilecte ale operei sale: singurătatea individului, nevoia de tovărăşie sau zădărnicia existenţei. Cele două romane păstrează continuitatea anumitor decoruri (pitorescul Bar al lui J) şi personaje (naratorul fără nume, J şi Şobolanul). Ascultă cum cântă vântul urmăreşte peripeţiile unui student la Biologie întors în oraşul natal în perioada vacanţei de vară şi complicatele sale relaţii amoroase. Pinball, 1973, cel de-al doilea roman, se concentrează asupra pasiunii lui obsesive pentru jocul de pinball şi asupra vieţii de zi cu zi în alienantul Tōkyō, alături de misterioasele gemene 208 şi 209, ascultând muzică, fumând, bând bere sau mâncând cartofi prăjiţi.
Haruki MURAKAMI, unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, s‑a născut în 1949, la Kyōto. A studiat teatrul la Universitatea Waseda din Tokyo. Experienţa de proprietar al unui bar în care se cânta jazz (reflectată în romanul său din 1992, La sud de graniţă, la vest de soare) şi cea de traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote şi Raymond Carver îşi vor spune cuvântul în formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un ţinut amăgitor, lipsit parcă de suflet şi suflu, al cărui spirit străvechi pare să fi dispărut aproape în întregime. Primul său roman, Ascultă cum cântă vântul (1979), i‑a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) şi În căutarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma). În 1987 a publicat Pădurea norvegiană, bestseller internaţional, tradus în numeroase limbi şi vândut în milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997) şi romanele La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki), Dans dans dans (1988), Cronica păsării‑arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002), 1Q84 (2009‑2010), Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj (2013), Uciderea Comandorului (2017) şi Oraşul şi zidurile sale incerte (2023), precum şi volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a dispărut (1993), După cutremur (2000), Salcia oarbă, fata adormită (2006), Pur şi simplu despre muzică (2011), Meseria de romancier (2015) şi Persoana întâi singular (2022). A fost nominalizat în repetate rânduri la Premiul Nobel.
