978-973-46-6130-5
978-973-46-6131-2
2016
Traducere şi note de Ion Frunzetti şi Nicolae Parocescu
Capodopera Razboi şi pace (1863-1869) zugrăveşte viaţa întregii societăţi ruse în perioada razboaielor napoleoniene; evenimentele istorice şi interesele personale, căile de autodefinire a personalităţii şi spontaneitatea vieţii populare sînt prezentate drept componente echivalente ale existenţei natural-istorice.
„Rostov se ridică şi porni să rătăcească printre focuri şi să viseze la fericirea de a muri, de a muri fără să-ţi pese de viaţă, pur şi simplu de a muri sub ochii împăratului. Era într-adevăr îndrăgostit şi de ţar, şi de gloria armelor ruse, şi de nădejdea lui în victoria care va să vină. Şi nu incerca numai el sentimentul acesta în zilele memorabile de dinaintea bătăliei de la Austerlitz; în armata rusă, nouă din zece oameni erau indrăgostiţi pe vremea aceea, deşi poate mai puţin nebuneşte decît Rostov, de ţarul lor şi de gloria armelor ruse.” (Lev Tolstoi)
Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910) este autorul unei opere în care individualul şi naţionalul capătă dimensiuni universale. Începând cu trilogia autobiografică scrisă în perioada 1852-1857 şi alcătuită din romanele Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea, sondarea „fluidităţii” universului interior şi a temeiurilor morale ale omului a devenit principala temă a operelor sale. În nuvela Cazacii, eroul, un tânăr aristocrat, redescoperă bucuria comunicării cu natura, viaţa firească şi integră a omului simplu. Capodopera Război şi pace zugrăveşte viaţa întregii societăţi ruse în perioada războaielor napoleoniene; evenimentele istorice şi interesele personale, căile de autodefinire a personalităţii şi spontaneitatea vieţii populare sunt prezentate drept componente echivalente ale existenţei natural-istorice. La sfârşitul anilor 1870, scriitorul a trecut printr-o criză spirituală amplificată ulterior de ideea desăvârşirii morale şi a „simplificării” (care a dat naştere doctrinei şi mişcării „tolstoismului”) şi a întreprins în operele sale o critică din ce în ce mai accentuată a instituţiilor birocratice, a statului, a Bisericii (în 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă), a civilizaţiei şi culturii, a întregului mod de viaţă specific „claselor cultivate”, ilustrată în romanul Învierea, nuvela Sonata Kreutzer sau dramele Puterea întunericului şi Cadavrul viu. De asemenea, interesul său s-a îndreptat spre temele morţii, păcatului, căinţei şi renaşterii morale, precum în nuvelele Moartea lui Ivan Ilici, Părintele Serghi, Hagi Murad. La Editura Polirom au apărut: Anna Karenina, Război şi pace, Învierea, Sonata Kreutzer şi alte povestiri, Povestiri din Sevastopol, Copilăria, Adolescenţa. Tinereţea.
