Traducere din limba rusă şi note de Leonte Ivanov şi Marina Vraciu
În Cazacii, inspirat din tinereţea sa furtunoasă, Tolstoi spune povestea lui Olenin, un tânăr nobil idealist care, sătul de superficialitatea elitei mondene a Moscovei, încearcă să găsească un sens vieţii înrolându-se în armată în timpul războiului din 1817-1864. Trimis într-un sat din Caucaz, ajunge să se bucure de autenticitatea traiului sătenilor „simpli”, cunoaşte iubirea în care nu credea până atunci şi devine şi el în cele din urmă „cazac”. În Doi husari, două generaţii traversează secolul al XIX-lea. Prima este întruchipată de Turbin, un ofiţer nobil care ajunge într-un târg de provincie, unde o seduce pe o frumoasă văduvă, petrece o noapte de dezmăţ şi salvează un tânăr de la dezonoare restituindu-i banii câştigaţi la joc. Douăzeci de ani mai târziu, în oraş ajunge un alt ofiţer, fiul lui Turbin. Dar lucrurile s-au schimbat, noua generaţie este cu totul altfel, iar onoarea şi generozitatea nu mai înseamnă nimic…
Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910) este autorul unei opere în care individualul şi naţionalul capătă dimensiuni universale. Începând cu trilogia autobiografică scrisă în perioada 1852-1857 şi alcătuită din romanele Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea, sondarea „fluidităţii” universului interior şi a temeiurilor morale ale omului a devenit principala temă a operelor sale. În nuvela Cazacii, eroul, un tânăr aristocrat, redescoperă bucuria comunicării cu natura, viaţa firească şi integră a omului simplu. Capodopera Război şi pace zugrăveşte viaţa întregii societăţi ruse în perioada războaielor napoleoniene; evenimentele istorice şi interesele personale, căile de autodefinire a personalităţii şi spontaneitatea vieţii populare sunt prezentate drept componente echivalente ale existenţei natural-istorice. La sfârşitul anilor 1870, scriitorul a trecut printr-o criză spirituală amplificată ulterior de ideea desăvârşirii morale şi a „simplificării” (care a dat naştere doctrinei şi mişcării „tolstoismului”) şi a întreprins în operele sale o critică din ce în ce mai accentuată a instituţiilor birocratice, a statului, a Bisericii (în 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă), a civilizaţiei şi culturii, a întregului mod de viaţă specific „claselor cultivate”, ilustrată în romanul Învierea, nuvela Sonata Kreutzer sau dramele Puterea întunericului şi Cadavrul viu. De asemenea, interesul său s-a îndreptat spre temele morţii, păcatului, căinţei şi renaşterii morale, precum în nuvelele Moartea lui Ivan Ilici, Părintele Serghi, Hagi Murad. La Editura Polirom au apărut: Anna Karenina, Război şi pace, Învierea, Sonata Kreutzer şi alte povestiri, Povestiri din Sevastopol, Copilăria, Adolescenţa. Tinereţea.
