Emil Păun este profesor doctor la Universitatea din București din 1962. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, specializarea Pedagogie – Limbă și literatură română (1962), doctor în pedagogie al Universității din București (1971). A participat la stagii de specializare la Universitatea Paris V (Sorbona), Institutul Național de Cercetări Pedagogice din Paris (1971‑1972), Institutul Internațional UNESCO pentru Planificarea Educației (Paris, 1972), Centrul Internațional al Copilului ‒ Paris (1975), Universitatea Cambridge (Anglia, 1995), Institutul pentru Educația Adulților din Frankfurt (Germania, 1997). Între 1990 şi 1994, apoi între 2000 şi 2004 a deținut funcția de director general al Direcției de Formare a Profesorilor în cadrul Ministerului Educației. În această calitate a contribuit la fundamentarea politicilor de reformă a programelor de formare pentru cariera didactică, inițiind pentru România prima strategie din domeniu. A creat Centrul Național pentru Formarea Personalului din Învățământul Preuniversitar (CNFP), al cărui director a și fost pentru scurtă vreme. A fost șef al Catedrei de Pedagogie (1990‑2007) şi director al Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic (1999‑2002) la Universitatea din Bucureşti. Este conducător de doctorat la aceeaşi universitate (începând cu 1990) şi coordonează în cotutelă teze de doctorat la universități din străinătate. A fost membru al Comisiei de psihologie și științe ale educației a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor Universitare și Doctorale (1991‑2008). A fost membru al Senatului Universității din București. Este directorul revistei REPERE a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. A fost profesor invitat la Universitatea „Jules Verne”, Amiens, Franța (2003), şi la Universitatea Moncton, Canada (2006, 2007). A coordonat proiecte internaționale de cercetare („Apprendre et enseigner dans la société de communication” al Consiliului Europei şi proiecte ale Agenției Universitare Francofone ‒ AUF). A fost membru al Comitetului de orientare științifică sectorială pentru științele sociale al Agenției Francofone pentru Învățământul Superior, membru al Biroului Executiv pentru formarea profesorilor (AUF), membru în Comitetul internațional de organizare a Bienalei „Éducation et Formation”, Franța (1996‑2000). Este doctor honoris causa al Universității de Vest din Timișoara. Este membru în comitete de lectură sau științifice ale unor reviste românești și străine. A publicat cărți și numeroase studii (peste 200) în volume și reviste românești și străine, dintre care amintim: Educația și rolul ei în dezvoltarea social‑economică (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974), Sociopedagogie școlară (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982), Școala ‒ abordare sociopedagogică (Polirom, Iași, 1999), Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative (coord., în colab., Polirom, Iași, 2002), Educația preșcolară în România (în colab., Polirom, Iași, 2002), Apprendre et enseigner dans la société de communication (în colab., Édition du Conseil de l’Europe, 2005), Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică (Polirom, Iași, 2017). A fost invitat, în calitate de keynote speaker, să susțină conferințe în cadrul a numeroase manifestări științifice naționale și internaționale.
