Inca de la aparitia sa, in 1981, Lanark: O viata in patru carti a fost declarat o capodopera amintind de Dante, Blake, Joyce si Kafka. Publicat pretutindeni in lume, a devenit unul dintre cele mai influente romane din a doua jumatate a secolului XX: intr-un stil de o bogatie si complexitate inegalabile, Alasdair Gray ne vorbeste despre imposibilitatea oamenilor de a iubi cu adevarat si despre nevoia coplesitoare de a o face.
Anthony Burgess spunea ca, din intreaga literatura de limba engleza de dupa 1945, Lanark ar fi unicul roman comparabil cu Ulise al lui James Joyce. Respins in repetate rinduri de agenti literari si editori din pricina dimensiunilor considerabile si a structurii neobisnuite a cartii, Gray a reusit s-o publice in cele din urma la o editura micuta din Edinburgh, astazi celebra Canongate. Roman ce depaseste 700 de pagini, Lanark sfideaza orice incercare de a-l rezuma. Asemeni capodoperei lui Vonnegut, Abatorul cinci, este o combinatie halucinanta de imaginar si autobiografic. Cartea a treia, care deschide romanul, ne prezinta o lume infernala, vazuta prin ochii unui tinar fara trecut, care, in lipsa unui nume, prefera sa-si spuna Lanark, primul cuvint citit sub o imagine lipita pe peretele unui compartiment de tren. Orasul in care ajunge este cufundat intr-o noapte perpetua, iar locuitorii sai, care nu muncesc niciodata, dispar adeseori in mod inexplicabil. Multi dintre ei sufera de boli stranii, eminamente simbolice. Incapabil sa mai suporte atmosfera aceea sufocanta, Lanark este internat in „institut”, un loc in care pacientii cu boli incurabile sint transformati in combustibil sau mincare. Si, din punctul acesta, povestea sa se imbina cu aceea a lui Duncan Thaw, un artist genial, dar inadaptabil din Glasgow-ul postbelic, un oras suferind in egala masura de un exces de industrializare si un deficit de imaginatie. „Era si timpul ca Scotia sa produca o opera literara cutremuratoare, scrisa intr-un limbaj modern. Alasdair Gray este primul mare scriitor scotian dupa Sir Walter Scott.” (Anthony Burgess)
Alasdair GRAY (1934-2019) a fost un artist pe cât de complex, pe atât de prolific. Poet, prozator, grafician, pictor, actor și dramaturg, Gray este considerat cel mai mare scriitor scoţian de la Walter Scott încoace. A studiat la Glasgow School of Art (1952-1957), unde a și predat vreme de patru ani, până în 1962. Apoi a lucrat ca artist independent, iar din 2001 a predat un curs de scriere creativă la universităţile din Glasgow și Strathclyde. A debutat în proză în 1981, cu Lanark: A Life in Four Books (Lanark: o viaţă în patru cărţi, Polirom, 2008), roman la care a lucrat aproape trei decenii și care a stârnit o adevărată senzaţie în Marea Britanie. Tradus pretutindeni în lume, Lanark este considerat de cotidianul The Guardian „unul dintre reperele prozei secolului XX”. Ulterior, Gray a mai publicat o serie de romane: 1982, Janine (1984), The Fall of Kelvin Walker (1985), McGrotty and Ludmilla și Something Leather (ambele în 1990), Poor Things (1992; Sărmane creaturi, Polirom, 2013), A History Maker (1994), Mavis Belfrage (1996) și Old Men in Love (2007; Bătrâni îndrăgostiţi, Polirom, 2010). Alasdair Gray este și autorul câtorva volume de povestiri: Unlikely Stories, Mostly (1983), Lean Tales (1985, în colaborare cu Agnes Owens și James Kelman), Ten Tales Tall and True (1993) și The Ends of Our Tethers (2003). A mai publicat cărţile de poeme Old Negatives (1989) și Sixteen Occasional Poems (2000), mai multe piese de teatru și câteva volume de eseuri cu un puternic iz de satiră socială și pamflet politic, printre care Why Scots Should Rule Scotland (1992, 1997) și How We Should Rule Ourselves (2005).
