Traducere de Laurentiu Zoicas.
Prefata de Valeriu Gherghel.
„Se prea poate ca o iertare total straina de orice gind ascuns sa nu fi fost niciodata acordata pe pamint, se prea poate ca o doza infinitezimala de ranchiuna sa dainuiasca totusi in remisiunea oricarei insulte: orice dezinteres ascunde undeva, in strafundurile sale, un calcul imponderabil, un motiv microscopic de interes propriu, o mica speculatie imperceptibila, care face ca disperarea sa fie un disperato teatral si care este constiinta impura a constiintei vinovate. Din acest punct de vedere, iertarea este un eveniment care nu s-a produs niciodata in istorie, un act care nu are loc nicaieri in spatiu, o pornire sufleteasca ce nu exista in psihologia curenta. Si totusi, chiar daca, sa zicem, gestul iertarii n-ar fi o trasatura a experientei psihologice, el ar trebui sa ramina o indatorire.” (Autorul)
Uzura temporala • Scuza: a întelege înseamna a ierta • Iertarea nebuna: «acumen veniae» • Ceea ce nu se poate ierta: mai mult nefericiti decît rai, mai mult rai decît nefericiti
