Volum nominalizat la Premiile Observator cultural, ediţia 2022, categoria Eseu/Publicistică
„Pare destul de riscant să vorbești despre felul în care omul de astăzi își privește propria viață. Bunăoară, despre situațiile în care o vede indecisă, problematică, chiar străină lui însuși. Deopotrivă, despre măsura în care cultivă un simț al vieții și credința în resursele acestuia, odată cu nevoia de a se orienta în noul scenariu al celor existente. Am motive să cred că asemenea chestiuni ne privesc nemijlocit în continuare. Dau seama de ceea ce se petrece cu noi chiar și atunci cînd uităm de ele, ținîndu-le departe de preocupările noastre cotidiene. De exemplu, întrebarea nu tocmai obișnuită ce are în vedere sensul vieții. De obicei, aceasta ne ia prin surprindere și ne găsește nepregătiți pentru a o întîmpina. E socotită proprie mai curînd celor care, așa cum se spune, trăiesc cu capul în nori și se pierd în gîndurile lor solitare. Doar că o asemenea întrebare este în stare să ne probeze ca puține altele, să ne măsoare pur și simplu faptul de existență, chiar dacă, în vacarmul acestui timp, arareori o luăm în seamă. Știm bine, oamenii se plîng ușor tocmai de nonsensul sau de neorînduiala celor trăite. În același timp, propun și instituie tot felul de sensuri în viața lor de zi cu zi. Ceea ce nu-i împiedică să vorbească, la un moment dat, de lipsa oricărui sens în această lume. Ce se întîmplă de fapt în asemenea situații? Cum își percepe acest om propria viață, ce așteaptă din partea ei și ce înțelege în legătură cu lumea dată?” (Ștefan Afloroaei)
- An apariție
- 2021
- Lună apariție
- 4
- Număr pagini
- 216
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 145x225
Despre autori
Ştefan Afloroaei (n. 1952) este profesor în Departamentul de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. Membru corespondent al Academiei Române şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Susţine prelegeri de metafizică, hermeneutică filosofică, cultură şi spiritualitate europeană.
Cărţi publicate: Ipostaze ale raţiunii negative. Scenarii istorico‑simbolice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991; Întîmplare şi destin, Editura Institutul European, Iaşi, 1993; Lumea ca reprezentare a celuilalt, Editura Institutul European, Iaşi, 1994; Cum este posibilă filosofia în estul Europei, Editura Polirom, Iaşi, 1997; Locul metafizic al străinului (în colaborare cu Corneliu Bîlbă şi George Bondor), Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2003; Metafizica noastră de toate zilele, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008; Privind altfel lumea celor absurde, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013; Fabula existenţială. Cu privire la distanţa dintre a trăi şi a exista şi alte eseuri, Editura Polirom, Iaşi, 2018. Volume coordonate: Petre Botezatu. Itinerarii logico‑filosofice, Editura Ankarom, Iaşi, 1996; Alternative hermeneutice (în memoria profesorului Ernest Stere), Editura Cantes, Iaşi, 1999; Limite ale interpretării (volum dedicat lui Mircea Eliade şi Umberto Eco), Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2001; Interpretare şi ideologie, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2002; Ideea europeană în filosofia românească, vol. I şi II, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005, 2006; Ideea europeană în filosofia românească, vol. III (coordonat împreună cu George Bondor), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2020.
Este director al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie şi Filosofie Practică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. Face parte din boardul unor reviste precum Hermeneia. Journal of Hermeneutics, Art Theory and Criticism, META. Research in Hermeneutics, Phenomenology and Practical Philosophy, Transilvania, Limba Română, Studia Universitatis, Journal for Communication and Culture.