în revista Timpul, nr. 3

Imaginile și analogiile discutate sînt de un interes aparte: viața ca o călătorie, un scenariu dramatic, un text, o carte, un tîrg, un război, un carnaval, ca torsul unor fire și urzirea pînzei, ca navigare, la care se adaugă unele recente, precum filmul și colecția de fotografii, dar și toate tipurile de labirint (analizate de Umberto Eco). La limita cealaltă, a posibilităților pe care le avem în față, a libertăților noastre care fac posibile modurile elevate ale vieții, se ajunge activînd experiențele care trezesc un simț al vieții. Autorul nu se rezumă la angoasa provocată de experiența morții, cum face Heidegger, ci amintește și iubirea, bucuria, experiența frumuseții, pentru ca în alte pagini să invoce experiențele plictisului și mirării. Avem astfel o versiune existențială a hermeneuticii, sau a metafizicii, în accepțiunea deja amintită. Probabil e singura care nu doar expune suficient de clar cum e posibil sensul vieții, ci reprezintă în același timp o călăuză pe drumul către acesta.