„Încă un roman al lui Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai valoroşi scriitori români, una şi aceeaşi persoană cu marele regizor al nostru de cinema. Sfumato e un soi de road fiction, un road novel, aşa cum Cursa fusese un road movie: împreună cu soţia, protagonistul, îmbătrînit, pleacă la drum pentru o intervenţie oculistică, însă va călători (la figurat) şi-n propria biografie, patetic şi comic deopotrivă, de parcă am avea de-a face cu o retrospecţie proustiană şi, simultan, cu o parodie a ei. Ca-ntotdeauna la Daneliuc, scriitura e iute, colorată, argotică, pentru ca dincolo de atare suprafaţă acroşantă să se-ntrevadă treptat straturile de profunzime, semnificaţiile simbolice şi parabolice. Suprapunerea de straturi de culoare defineşte – de altfel – şi tehnica picturală a sfumato-ului arborat ironic în frontispiciul cărţii. Pe deasupra, termenul mai înseamnă (în italieneşte) şi «aburos», «fumegos»: într-adevăr, personajul a suferit un dublu transplant de cornee şi încă nu vede bine... Cît înţelege din ce-a trăit, din ce i se întîmplă?! Excepţional scriitor – Mircea Daneliuc.” (Ion Bogdan Lefter)
Mircea Daneliuc (n. 1943), om de teatru şi film, scriitor. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia de limbă franceză (1966), şi Facultatea de Regie Film, IATC (1972). Debutează regizoral în cinematografie cu lungmetrajul Cursa (1975; Premiul ACIN pentru debut), urmînd ca, pînă în 1989, să ducă o luptă constantă cu aparatul de cenzură. Din cele 17 filme regizate, aproape toate primesc premii ACIN/UCIN sau străine. Şi-a făcut debutul literar în 1997, cu romanul Pisica ruptă (Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului; ediţia a II-a, 2013); au urmat romanele Marilene (1999, 2005), Apa din cizme (2000, 2006), Strigoi fără ţară (2001, 2014), Petru şi Pavel (2003, 2015), Ora lanti (2007, Premiul pentru proză al revistei Ateneu), Cele ce plutesc (2009), Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu şpiţul (2013), Andreas, Andrada (2016), piesele de teatru Şchiopul binemirositor (1999), Doi pinguri (2000), Carlo Carlini, Iluzionism (2003, Premiul Naţional de Dramaturgie), Femei în ghips (2005), Teatru (2017), nuvela Băiatul fără sprîncene (2012), precum şi volumele de proză scurtă Două spălări pe cap (2010), Dulci meleaguri (2016) şi Cele mai tîmpite momente (2018).
