Cărțile autorului Mircea Daneliuc
Mircea Daneliuc (n. 1943), om de teatru şi film, scriitor. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia de limbă franceză (1966), şi Facultatea de Regie Film, IATC (1972). Debutează regizoral în cinematografie cu lungmetrajul Cursa (1975; Premiul ACIN pentru debut), urmînd ca, pînă în 1989, să ducă o luptă constantă cu aparatul de cenzură. Din cele 17 filme regizate, aproape toate primesc premii ACIN/UCIN sau străine. Şi-a făcut debutul literar în 1997, cu romanul Pisica ruptă (Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului; ediţia a II-a, 2013); au urmat romanele Marilene (1999, 2005), Apa din cizme (2000, 2006), Strigoi fără ţară (2001, 2014), Petru şi Pavel (2003, 2015), Ora lanti (2007, Premiul pentru proză al revistei Ateneu), Cele ce plutesc (2009), Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu şpiţul (2013), Andreas, Andrada (2016), piesele de teatru Şchiopul binemirositor (1999), Doi pinguri (2000), Carlo Carlini, Iluzionism (2003, Premiul Naţional de Dramaturgie), Femei în ghips (2005), Teatru (2017), nuvela Băiatul fără sprîncene (2012), precum şi volumele de proză scurtă Două spălări pe cap (2010), Dulci meleaguri (2016) şi Cele mai tîmpite momente (2018).