Locomotiva Noimann este al doilea roman din trilogia Talpi.
Intr-un oras obisnuit, lipsit de farmecul si stralucirea marilor metropole, personajele lui Nichita Danilov traiesc intr-o lume aparte, multidimensionala, in care derapajele mintii fac regulile si isi impun propria realitate. O realitate virtuala, de altfel, dar foarte bogata semantic si, mai ales, ermetica, din care evadarea este imposibila: masterandul Lawrence Oliver experimenteaza trecerea la un alt regn, transformindu-se in copac «si apoi mai jos sau, poate, mai sus, din regnul vegetal in regnul mineral, dupa care urmeaza risipirea in eter…», stomatologul Noimann este bintuit de un picior «impertinent, frumos retezat la distanta de o palma de genunchi», un fel de constiinta angoasata a eroului, pictorul de icoane Bikinski este in cautarea adevarului ultim si descoperit sub forma unui ciine negru, botezat Spinoza, iar inginerul Edward Satanovski, o fantasma, un gind, reprezinta piaza rea a gindurilor masterandului si pictorului. Oamenii-miini, oamenii-picior, oamenii-epoleti, oamenii-cal, femeia-salcie, femeia-elefant, femeia-sarpe, femeia-girafa, femeia-capra, Mathilda, Lily Fundyfer, aparitii mai mult sau mai putin episodice, contureaza haosul interior al personajelor.„O fericita exceptie de la regula poetilor care nu stralucesc in proza nici cind se vind in zeci de mii de exemplare mi s-a intimplat sa constat asta-vara citindu-l pe Nichita Danilov cu primul sau roman – Talpi. Sotronul.E una dintre cartile pe care, indeobste, le-am asteptat de la prozatorii afirmati si, eventual, formati dupa ’90, adica nesupusi unor reguli ale jocului estetic dintr-un mediu literar intru citva toxic. La o prima evaluare, asadar, revizuind baza de date adunate de-a lungul a aproape treizeci de ani de literatura, Nichita Danilov s-ar putea sa fie unul dintre cei mai buni romancieri opzecisti. Vad in Nichita Danilov o sansa reala de maturizare si universalizare a literaturii romane.” (Radu Aldulescu)
„Nichita Danilov este un optzecist atipic. Fantezist inconturnabil, poet si prozator de mare rafinament stilistic, Nichita Danilov este, la nivelul prozei, un povestitor de factura clasica (modelele cel mai la indemina sint Creanga, dar si povestitorii rusi), ale carui relatari mustesc insa de simboluri, intelesuri parabolice, intertextualitate si aluzii livresti.” (Tudorel Urian)
Nichita Danilov (n. 1952) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European și colaborator permanent al cotidianului Ziarul de Iași. În 2004 a fost decorat cu Ordinul „Cavaler al Artelor” Clasa A, acordat de Președinția României. Prezent în antologii de poezie din țară și în reviste și publicații din străinătate. Dintre volumele publicate: Fântâni carteziene (1980, Premiul USR); Arlechini la marginea câmpului (1984); Mirele orb (1995, Premiul pentru poezie al USR, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Centura de castitate (2007, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu“, Premiul de excelență al Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul USR); Imagini de pe strada Kanta (2011, Premiul revistei Observator cultural); Portrete fără ramă (2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului dat de ARIEL); Recviem pentru țara pierdută (2016, Premiul USR – Filiala Iași); De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă (2020). De același autor, la Editura Polirom: Nouă variațiuni pentru orgă (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Tălpi. Șotronul (2004, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Iași); Locomotiva Noimann (2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul pentru Proză al revistei Argeș, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași); Ambasadorul invizibil (2010, 2018); Omul din eprubetă (2021, Premiul pentru proză al Revistei Ateneu, Premiul Scriitorul lunii aprilie 2020, acordat de USR cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași); Simfonia mută (2022, Premiul Scriitorul lunii aprilie 2022, acordat de Uniunea Scriitorilor din România).
