Traducere din limba rusă de Adriana Nicoară și Leonte Ivanov
Ruslan cel credincios urmăreşte povestea unui ciobănesc folosit drept cîine de pază într-un lagăr de concentrare sovietic. Viaţa lui e condusă de reguli stricte şi, mai presus de orice, de devotament. Odată cu închiderea lagărului, pentru că partidul nu mai are nevoie de el, stăpînul (unul dintre gardieni), deşi i s-a ordonat, refuză să-l ucidă şi-i dă drumul în taigaua siberiană. În cele din urmă, după ce rătăceşte într-un orăşel din apropierea lagărului, Ruslan va realiza cu durere că stăpînul l-a trădat; găseşte însă un alt stăpîn, o siluetă zdrenţăroasă care se dovedeşte a fi un fost prizonier din lagăr. Un roman cu tentă alegorică, un roman concentraţionar, Ruslan cel credincios este povestea unui popor incapabil să se desprindă din ghearele persecuţiei.
„Niciodată! le răspundea el. Niciodată cîinele nu-l muşcă pe cel care îl iubeşte la nebunie. Credeţi-mă, eu sînt un vechi crescător de cîini, cu permisiunea dumneavoastră, sînt un chinolog cu tradiţie, de asemenea anomalie doar omul e în stare.” (fragment din roman)
„Roman al disidenţei, Ruslan cel credincios este o capodoperă a ironiei, a umorului negru.” (The Guardian)
„Povestea lui Gheorghi Vladimov e formidabilă, o parabolă a cinismului şi a speranţelor false în epoca poststalinistă.” (The New York Times)
„Un roman care ar trebui să fie la fel de cunoscut ca O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, pe nedrept ignorat pînă acum.” (The Weekly Standard)
Pînă să devină cunoscut prin textele sale beletristice, Gheorghi Vladimov (1931-2003), jurist de profesie, a scris articole de critică literară şi de teatru şi a lucrat ca redactor la revista Novîi mir. După o primă nuvelă care l-a consacrat, Marele zăcămînt, Vladimov va scrie un roman, Trei minute de tăcere, şi, în paralel, va lucra la Ruslan cel credincios, despre care multă vreme cititorii vor crede că e semnat de Soljeniţîn. În 1983 este obligat să emigreze în Occident, unde scrie capodopera Generalul şi armata sa (1994), roman care urmează tradiţia epică tolstoiană. Spirit raţional, mare iubitor de dreptate şi adevăr, cu Tolstoi şi Cehov drept precursori, Vladimov cultivă o proză veridică, tăioasă, de o deosebită forţă, dar, în acelaşi timp, metaforică şi pătrunsă de lirism, mărci ale unui talent literar viguros.
