Cărțile autorului Gheorghi Vladimov
Pînă să devină cunoscut prin textele sale beletristice, Gheorghi Vladimov (1931-2003), jurist de profesie, a scris articole de critică literară şi de teatru şi a lucrat ca redactor la revista Novîi mir. După o primă nuvelă care l-a consacrat, Marele zăcămînt, Vladimov va scrie un roman, Trei minute de tăcere, şi, în paralel, va lucra la Ruslan cel credincios, despre care multă vreme cititorii vor crede că e semnat de Soljeniţîn. În 1983 este obligat să emigreze în Occident, unde scrie capodopera Generalul şi armata sa (1994), roman care urmează tradiţia epică tolstoiană. Spirit raţional, mare iubitor de dreptate şi adevăr, cu Tolstoi şi Cehov drept precursori, Vladimov cultivă o proză veridică, tăioasă, de o deosebită forţă, dar, în acelaşi timp, metaforică şi pătrunsă de lirism, mărci ale unui talent literar viguros.