Martha Bibescu (1886-1973) este una dintre cele mai importante figuri ale perioadei interbelice româneşti. Fiica lui Jean Lahovary şi a prinţesei Ema Mavrocordat, căsătorită la 17 ani cu vărul ei, George Valentin Bibescu, tînăra aristocrată colindă lumea, îi scrie lungi scrisori amicale prinţului moştenitor al Germaniei, se îndrăgosteşte pe rînd de diplomaţi şi scriitori, străluceşte, cu spirit şi graţie, în saloanele pariziene. Primul său roman, Les huit Paradis (1903), un jurnal de călătorie în Persia, primeşte premiul Academiei Franceze şi laudele lui Maurice Barrès. Isvor, le pays des saules (1923) este romanul ţării natale, iar Catherine-Paris (1927), proză cu foarte puternice note autobiografice, e povestea nostalgică a mult visatei „Internaţionale a principilor”, al cărei sfîrşit Martha Bibescu va trăi să îl vadă, după 1945, cînd va părăsi pentru totdeauna palatul de la Mogoşoaia şi ţara. Stabilită, după cîţiva ani de peregrinări, la Paris, nobila exilată va mai scrie La Vie d’une amitié, corespondenţa cu abatele Mugnier, cel mai fidel prieten, şi La Nymphe Europe, prim volum dintr-un proiectat ciclu autobiografic.
