- ISBN
- 973-683-843-9
- An apariție
- 2002
- Lună apariție
- 12
- Număr pagini
- 204
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
- Colecție
- EGO
- Domenii
Proza lui Lucian Dan Teodorovici lasa impresia de lava abia racita sub care poti ghici, prinse de-a valma, chipurile contorsionate ale unor oameni cu identitate incerta. Nu intimplator personajele sale nu au nume. Aflam despre ele atit doar cit autorul vrea sa stim. Restul – si de aici se vede maiestria scriitorului – provine din forta sugestiei, din dorinta de a ne arata ca sub peisajul aparent cenusiu lucrurile fierb. E surprinzator cum din acelasi material din care cei mai multi fac scheciuri – teribilismele unui adolescent, „dramele” iubirilor marunte, discutii de scara blocului, batrini decrepiti, matusa prietena cu extraterestrii etc. – Teodorovici reuseste sa-si angoaseze cititorul, dupa ce, mai intii, l-a facut sa rida cu gura pina la urechi. „Circul nostru va prezinta:” afiseaza o conceptie arhicunoscuta despre lume, insa regia spectacolului e cu totul diferita, originala. Nu avem femeia cu barba, omul care rupe lantul sau clovni cu fete minjite caraghios. Avem, in schimb, niste profesionisti ai prestidigitatiei cu viata care se hranesc dintr-o iluzie comuna: aceea ca, daca nu azi, miine cu siguranta se vor sinucide, fie aruncindu-se de la fereastra, fie spinzurindu-se de o sina de cale ferata. Daca-i scuturi bine, din mineci le sar panglicile cu care vor sa-si prinda spectatorii, cartile de joc cu care vor sa ne amageasca si sa se autoamageasca. Autorului ii revine postura de iluzionist principal, asumindu-si un rol parodic, tocmai pentru a-si putea strecura la momentul potrivit adevaratul numar de senzatie: existenta absurda din care facem cu totii parte.
- An apariție
- 2002
- Lună apariție
- 12
- Număr pagini
- 204
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
Despre autori
Lucian Dan TEODOROVICI s‑a născut pe 17 iunie 1975, la Rădăuţi. Este scriitor, regizor de teatru şi scenarist. Din 2017 este director al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). În perioada 2002‑2006, a fost redactor‑şef al Editurii Polirom, unde a iniţiat, în 2004, colecţia „Ego. Proză”, pe care o coordonează şi în prezent. A pus în scenă diverse spectacole de teatru, a realizat câteva scenarii ale unor filme de lungmetraj, scurtmetraj şi de show TV. A debutat editorial în 1999, cu romanul Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi, Editura OuTopos, Iaşi (reeditat la Editura Polirom în 2005 şi 2022). A mai publicat: Circul nostru vă prezintă: (roman, 2002, 2007, 2020); Atunci i‑am ars două palme (povestiri, 2004); Celelalte poveşti de dragoste (roman, 2009, 2013); Matei Brunul (roman, 2011, 2014); Unu + unu (+ unu…) (dramaturgie, 2014); Cel care cheamă câinii (roman, 2017); Silvestru şi Marele Dictator (carte pentru copii, 2020); Mustaţa lui Dalí şi alte culori (pictoroman, 2020, în colaborare cu Felix Aftene). A obţinut diverse nominalizări şi premii literare în ţară şi în străinătate, printre care: nominalizare pe lista lungă a International Dublin Literary Award, 2020; Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, 2015; Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural, 2012; Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi, 2012; Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România, Bucureşti, 2012; Premiul „Cartea anului 2011“, oferit de revista Contrafort; Premiul literar „Augustin Frăţilă”, pentru cel mai bun roman al anului 2011; Premiul pentru Dramaturgie pe anul 1999, acordat de Ministerul Culturii. Cărţile sale au fost traduse şi publicate de edituri importante din diverse ţări, precum SUA, Anglia, Franţa, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Macedonia.