978-973-46-7450-3
978-973-46-7451-0
2021
„Nu poți fi scriitor dacă nu scrii tot timpul. N-aș zice că e un viciu, fiindcă viciile te dărîmă, te distrug. A scrie devine un obicei necesar supraviețuirii, așa cum am spus. Fără scris te pierzi, te rătăcești, sînt ani de cînd nu fac decît asta, să scriu, și sînt conștient că asta mă ține-n viață. Nu glumesc.” (Ion Vianu)
„Îmi este cu mult mai greu să justific în fața cititorului invitația pe care i-am făcut-o lui Ion Vianu de a purta un dialog. Uneori, lucrurile au un sens al lor care-ți scapă. Aș putea înșira o mulțime de argumente tari, în virtutea cărora am văzut necesitatea acestei cărți, dar îmi dau seama că ar fi doar un discurs gol, chiar dacă întemeiat... Ion Vianu îmi făcuse din nou onoarea de a-mi prilejui un dialog cu unul dintre cei din urmă descendenți ai unei aristocrații veritabile, din alte vremuri, o aristocrație care nu ține cont de culoarea sîngelui, ci de valorile pe care și bunicii, și părinții mei mi le-au dat și pe care, fără îndoială, și Ion Vianu le-a dat mai departe copiilor și nepoților săi. Înnobilată de contactul cu Ion Vianu, am speranța că și alții se vor simți înnobilați citind această carte.” (Ioana Scoruș)
Ioana Scoruș (n. 1968) este psihanalist. A semnat rubrica „Scriitornicul” din suplimentul cultural LA&I și a publicat numeroase articole, interviuri, cronici de carte și poezie în revistele Dilema, România literară, Convorbiri literare, Timpul etc. A publicat o plachetă de versuri (Iubiri imperfecte), două romane (Povestea unei sinucideri; Un an din viața Liubei B.) și o carte de interviuri (Paradoxurile psihanalizei în România). La Editura Polirom a mai publicat, împreună cu Ion Vianu, volumul În definitiv... (2018).
Ion VIANU (15.04.1934, București, România - 20.06.2024, Morges, Elveția) Studii de filologie clasică, neterminate. Doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, București. Voiaje de studii în Germania Democrată, Franța. 1964-1977: Colaborează la Contemporanul, Viața Românească, Luceafărul etc. 1975: Publică un volum de eseuri, Stil și persoană, premiat de Uniunea Scriitorilor, și o Introducere în psihoterapie. 1977: Emigrează, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabilește în Elveția, practicând psihiatria. Este prezent în mișcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. Începe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua până în ultimii ani, în țară. 1990: Revine din ce în ce mai des în România, unde se reinstalează. Publică, în genuri diverse: memorialistică (Amintiri în dialog – cu M. Călinescu –, Exercițiu de sinceritate, Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care și „Cartea Anului” (2010), și Arhiva trădării și a mâniei. În domeniul eseisticii, publică: Blestem și Binecuvântare, Investigații mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusețea va mântui lumea și alte eseuri.
