Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
Bandiţii
ISBN
978-973-46-6706-2
An apariție
2017
Lună apariție
3
Număr pagini
368
Tip ediție
broșată
Format
120x185
Colecție
EGO-GRAFII
Domenii

Bandiţii

(ediţia 2017)

Autori: Vasile Ernu
Vezi eBook
 

Desene de Laurenţiu Midvichi

Ediţia a II-a

Volumul Bandiţii este al doilea din Mica trilogie a marginalilor, în care au mai apărut Sectanţii (Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru Literatură, 2015) şi Izgoniții (2019). 

Un băiat din Bugeac, crescut şi educat de o familie exemplară de sectanţi, descoperă o lume cu totul diferită de orice văzuse pînă atunci: altă etică, alte valori şi alte reguli. Iar oamenii ei arată, se îmbracă, vorbesc, gîndesc, acţionează şi cîntă altfel. Aceasta e „împărăţia hoţilor” – oameni tatuaţi straniu, care au ales să-şi construiască o societate proprie, nesupusă instituţiilor oficiale, şi pentru care normalitatea e strict interzisă. Chiar şi sectanţii îi consideră „îngeri căzuţi”. Iar dacă nu pot fi salvaţi, sînt aruncaţi în puşcării, unde ar trebui să fie reeducaţi. Însă pentru ei închisoarea înseamnă „acasă”, ba chiar este necesară dacă vrei să devii bandit. Tînărul din Bugeac e atras de aceşti marginali după ce, întîmplător, se împrieteneşte cu un hoţ faimos, cu rang înalt, din Odessa, iar acesta devine un adevărat maestru pentru el. Astfel pătrunde într-o lume necunoscută şi inaccesibilă şi descoperă tainele unei comunităţi pline de contrabandişti şi tîlhari, hoţi de buzunare şi prostituate, asasini şi cerşetori, ce îşi pun totuşi gaj viaţa pentru respectarea unui cod al onoarei. Bandiţii dezvăluie „în negativ” faţa ascunsă, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern.

An apariție
2017
Lună apariție
3
Număr pagini
368
Tip ediție
broșată
Format
120x185
Fără comentarii


Despre autori


Vasile ERNU s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sunt un om de stânga (2013); Sectanţii (2015, 2017, 2020); Intelighenţia basarabeană azi (2016); Bandiţii (2016, 2017, 2021); Jurnal la sfârşitul lumii, I (2019); Războiul pisicilor (2019); Izgoniţii (2019, 2022); Sălbaticii copii dingo (2021, 2022); Jurnal la sfârşitul lumii, II (2023); Centrul nu se mai susţine (în colab., 2023). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008); Ucraina live (în colab., 2014); Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro.

Mai multe detalii pe www.ernu.ro.



Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.