în Observator cultural nr. 882

Dincolo însă de dimensiunile sale de eseu politic, Bandiţii este un admirabil „reportaj prin infern”. Călăuzit pas cu pas de un guru competent (Profesorul), reporterul descoperă o lume plină de stranietate, care are nu doar propriile sale legi şi coduri morale, propriile ierarhii, ci şi propriul limbaj, o vorbire argotică, situată în răspăr faţă de discursul hegemonic al puterii (căci a învăţa limba acesteia înseamnă a i te supune), ba chiar şi propria artă: tatuajul, o artă simbolică, consemnînd prin imagini însemnele puterii şi putîndu-se constitui într-un fel de „autobiografie pe scurt”. Şi îşi are, de asemenea, propria mitologie, menită să-i întărească prestigiul, fiindcă <>.