Intr-un eseu care cauta evidenta artei cinematografice, Cezar Gheorghe demonstreaza ca filmul apartine unei vieti spirituale mai inalte, pornind de la celebra definitie a lui Godard: „Cinematograful este adevarul de douazeci şi patru de ori pe secunda”. Deoarece „scrierea cu lumina” – gindirea filmului – reuseste sa proiecteze pe ecran nu numai imaginea exterioara a fiintelor si lucrurilor, ci si o vitalitate noua regasita in perfectiunea mecanica a miscarilor camerei de filmat: acea unitate ritmica a timpului pe care se desfasoara imaginile vietii. Prin tratarea cinematografului ca gindire, autorul ne ofera o strategie pentru a gindi filozofic despre film şi pentru a extrage filozoficul din film. Dar miza cartii depaseste simplul domeniu al reprezentarii cinematografice, ea marcheza momentele-cheie din evolutia atit de spectaculoasa a artei filmului.
„Traim, citim, montam, interpretam. Ni se ofera o noua capacitate de a descrie si de a povesti realul. Vedem in imagini, realizam propriul film, propria lectura, decupam constant instantanee din propria noastra viata. Introducem miscarea in propria gindire si invatam sa gindim in virtutea unei functii cinematografice a gindirii: Gindirea-cinema.” (Cezar Gheorghe)