Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Orizont, nr. 3/2025
Istoricul proiect de hermeneutizare pe modelul „textelor comentate” a integralei liricii și dramaturgiei shakespeariene este la episodul al VIII-lea, ca într-un serial „bingeable” de cea mai înaltă calitate, în care și reluările episoadelor au succes: Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Titus Andronicus, Hamlet, ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2024, 278 p. Două capodopere diferite ca postare în timp și spațiu, dar unite de geniul retrospectiv și vizionar propriu scriitorului britanic, fac obiectul acestui volum.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3/2025
Biografia romanțată scrisă de Dorina Rusu aduce în prim-plan un Tănase autentic, frământat, plin de contradicții și totodată imposibil de ignorat. Departe de a fi doar o frescă istorică sau un (auto)portret prăfuit, cartea reușește să-l plaseze pe Tănase în prezent și demonstrează că satira sa e la fel de relevantă astăzi ca în epoca interbelică. Într-o Românie unde umorul continuă să fie o formă de supraviețuire, volumul nu luminează doar trecutul, ci îndeamnă spre conștientizarea forței critice a teatrului și a necesității de a spune mereu lucrurilor pe nume.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3/2025
Printr-o ingenioasă înrudire a vocilor și spiritelor creatoare, Lilia Calancea semnează una dintre cele mai personale cărți din colecția biografiilor romanțate publicată de Editura Polirom. Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu este mai mult decât o simplă reconstituire cronologică a vieții cunoscutei autoare de romane polițiste: ea devine o confesiune intens subiectivă, un dialog între generații, între două personalități puternice, unite de aceeași pasiune pentru literatură. Demonstrând o scrupuloasă cunoaștere a subiectului său, Lilia Calancea optează pentru alternarea capitolelor dedicate vieții și operei Rodicăi Ojog-Brașoveanu cu fragmente introspective, sub forma unui alter-ego literar, ce o reflectă pe autoare și, concomitent, o transformă în personaj. Această structură dublă creează impresia că asistăm la un duet: vocea Liliei și vocea Rodicăi se completează într-un joc al ficțiunilor conlocuitoare, unde granița dintre real și imaginar devine fluidă.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro, 28 martie 2025
De exemplu, în romanul Camping – care va apărea probabil simultan cu acest interviu – am folosit foarte mult din experiența mamei mele de migrație în Spania (dar și din propria mea tentativă, din 2007). Deși protagonista seamănă mai mult cu mine decât cu ea (mama e mai curajoasă și mai descurcăreață decât mine), am fost într-un fel de alertă permanentă pe durata scrierii, a trebuit să fiu foarte atentă cât spun și cum spun, în așa fel încât să fie ficțional, dar în același timp sincer. Genul acesta de proiect e foarte epuizant emoțional, poate ar pica bine ca în continuare să fac ceva total inventat, de la o super distanță, poate ar fi momentul acum să încerc acea desprindere de realitate de care vorbeam mai sus.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 28 martie 2025
Biografia romanțată a Rodicăi Ojog-Brașoveanu – scrisă de Lilia Calancea și (sub)intitulată 320 de pisici în Cimitirul Bellu – e una dintre rarele din seria Editurii Polirom, dedicată unei personalități din a doua parte a secolului al XX-lea; „Agatha Christie” a României e chiar cel mai „tânăr” personaj din această foarte mică galerie (în care o preced Marin Preda și Nichita Stănescu) și singurul încă activ după Revoluția din 1989. O astfel de situație pune cu totul alte probleme decât o ficționalizare a lui, să zicem, Anton Pann sau chiar a lui Brauner: nu există un corpus vast de cercetări anterioare (în ce-o privește pe Ojog-Brașoveanu, chiar nimic, în afara unei scurte povești de viață scrise de nepoata ei de frate), nu a scociorât nimeni înainte prin arhive și mărturii, o iei, practic, de la zero cu biografia înainte să te ocupi de romanțarea ei.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 28 martie 2025
Cine și-ar fi închipuit că fiul unor oameni modești, chiar în aceste zile când omenirea creștină se pregătește de Paște, Învierea Domnului, o să ne ofere o carte de o frumoasă și miezoasă confesiune. Speră. Autobiografia (Editura Polirom, 2025, traducere din limba italiană de Emanuela Stoleriu) devine mesajul către o uriașă umanitate prin care Papa Francisc se adresează nu doar italo-argentinienilor și catolicilor, ci întregii umanități. Să-i dea Dumnezeu putere și sănătate, după ce vedem zi de zi la televiziuni încercările prin care trece fără să cedeze. Din contră, tot el ne încurajează să ne bucurăm de fiecare zi din această viață. Prezenta autobiografie este semnată împreună cu editorul italian Carlo Musso. Ni se propune pentru lectură aventura unei autobiografii. Prima mărturie scrisă de un papă vreodată. O carte care a germinat șase ani și care povestește, cu calmul, răbdarea, umorul, fina ironie, îngăduința și generozitatea unui prelat catolic, aventura de-o viață a unui italian pripășit pe continentul sud-american.
Citeste mai multîn România literară, nr. 14/2025
Cartea cu o intrigă polițistă pe care a scris-o Bruce Lincoln are toate datele unei investigații de detectiv, la fel ca volumul din 1996 al altui profesor de la Chicago, Ted Anton (tradus în românește un an mai târziu – Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu, Editura Nemira, 1997). (…) Bruce Lincoln pare conștient de limitele investigației sale și, la fel ca Ted Anton, nu a putut aduce în fața cititorului mai mult, adică acel „pistol fumegând” pe care să îl pună clar în mâna unui ucigaș cu nume și prenume. Moartea violentă a lui Culianu rămâne încă înconjurată de mister. Poate că ceea ce nu a rezolvat Poliția din Chicago, împreună cu FBI, nu va lămuri nici acest tip de cercetare academică. În final, remarc și documentarea extinsă efectuată de Bruce Lincoln, autor care a apelat inclusiv la piese ale literaturii secundare românești existente în publicații de specialitate autohtone nu întotdeauna la îndemâna cercetătorilor din spațiul anglo-saxon.
Citeste mai multîn România literară, nr. 14/2025
Un scriitor este cel care ocupă spațiul central în ultimul roman al lui George Cornilă cu un titlu inedit, Silex. Nimic mai obișnuit decât tematizarea propriei biografii, a propriei texistențe pentru un romancier, iar egoprozatorul-personaj al acestui roman nu face excepție. Tema memoriei pe care o abordează romancierul este și ea deja înscrisă în ADN-ul modernității. Clișeul la care apelează acesta, acela al pierderii parțiale a memoriei pe care o suferă personajul principal, reprezintă doar un pretext pentru a explora constelația alcătuită din memorie-uitare-ficțiune. De fapt, acesta este punctul de la care narațiunea decolează pe propria traiectorie, pentru că simpla premisă a unei memorii alterate este nuanțată într-un câmp de posibilități exploatat cu ingeniozitate și subtilitate de romancier.
Citeste mai multîn Cațavencii, 28 martie 2025
În romanul său de debut, Mihai Șteț se aruncă într-o distopie de un umor absolut negru. Nu vă lăsați înșelați de titlu. Cărțile lui Șteț nu au nimic nostalgic – e un horror, ca filmele lui Tarantino, în care protagonistul, autor de romane neterminate și nescrise, relatează grozăviile prin care trece, pe tonul băiatului de suburbie care trăiește și se face că muncește la Londra – școlit, dar păgubos din puturoșenie și cinic cât să-și digere ratarea. Și, imaginați-vă, când să se întoarcă de la Londra în Floreștiul natal, de la marginea Clujului, un tip îi smulge cartea pe care o citea în aeroport și dispare cu ea. O femeie pățește și ea același lucru, dar cu alt tip. Asta însă e nimic; haite de bărbați și femei jefuiesc de cărți, nu de bani, librăriile de pe aeroport și fug apoi spre exit-uri.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
De fapt, cartea apărută la Editura Polirom, în 2008, în traducerea Ilenei Cantuniari, este un discurs vibrant despre succes și eșec, despre școală și familie, bucurie și amărăciune ori despre solitudine și sociabilitate și fenomenele de marginalizare și incluziune. Cu toate acestea, cartea ca o „magmă de cuvinte” topește antagonismul de orice fel; astfel, autorul francez analizează un deceniu de viață – din februarie 1959 până în septembrie 1969 – și face bilanțul propriei deveniri: „loaza în profesor, analfabetul în romancier”. (…) Recapitulând, romanul lui Daniel Pennac înfățișează, într-o manieră retrospectivă, traseul ajungerii personajului-narator, Pennacchioni, la maturitatea biologică, psihologică și profesională. În esență: de la „o loază veselă” la „un profesor intrat în funcțiune”. Așadar, poate fi Necazuri cu școala înțeles ca un Bildungsroman atipic ca viziune și colocvial ca stil?
Citeste mai mult